Oglinzi oarbe

în fiecare noapte călătoream
din oglindă în oglindă
și cum mă vedeau
toți deveneau fericiți
femeile își scriau pe fața oglinzii
cu rujul
numărul de telefon
cele mai curajoase dintre ele
îmi arătau sânii coapsele
sau îmi făceau complice cu ochiul
până când într-o noapte m-am rătăcit
și am rămas blocat
într-o țară a nimănui
unde totul e încremenit
un mare nimic
de parcă eram prizonier
într-o gaură neagră
fără sfârșit

de când mă știu
în mine zace un urlet
pe care abia reușesc să-l țin
ochii se umpleau de întuneric
nici să plângă nu mai putea
stau îngroziți în tocul ferestrei
sau se lipesc de pereți

am început iar să rătăcesc
din oglindă în oglindă
într-o mișcare haotică fără sens
bătrânul Zburător
ucigașul de vise adormit
dar nimeni nu mă mai vede
țopăi mă scălâmb dau din mâini
degeaba, nimic nu se mai întâmplă
e doar frig și chipuri triste în jur
și se aude cum se usucă
frunzele în prun

cred că au orbit toate oglinzile din lume
mai mult ca sigur
s-a scurs lumina din ele
nu, nu au orbit îmi spune îngerul meu
aproape șoptit
se întâmplă doar că ai murit
lovit de un tren în noapte
și ai rămas prins în oglindă
ca într-un vis urât fără sfârșit
când deodată
am acea senzație minunată a plutirii în cădere
înainte de a mă zdrobi de caldarâm