Oglinzi oarbe

în fiecare noapte călătoream
din oglindă în oglindă
și cum mă vedeau
toți deveneau fericiți
femeile își scriau pe fața oglinzii
cu rujul
numărul de telefon
cele mai curajoase dintre ele
îmi arătau sânii coapsele
sau îmi făceau complice cu ochiul
până când într-o noapte m-am rătăcit
și am rămas blocat
într-o țară a nimănui
unde totul e încremenit și rece
un mare nimic
de parcă eram prizonier
într-o banchiză sau o gaură neagră
fără sfârșit

în mine zace un urlet
pe care abia reușesc să-l țin
să nu țâșnească ca un vifor în noapte
este noaptea lupului în om
a sosit vremea lor ca o zodie nefastă
când sângele ne clocotește în oase
iar ghearele devin arme teribile
adevărate unelte ale răzbunării și morții
de teamă ochii copiilor noștri
sunt plini de întuneric și de lacrimi
nici să plângă nu mai pot
stau îngroziți în tocul ferestrei
sau se lipesc de pereți

am început iar să rătăcesc
din oglindă în oglindă
într-o mișcare haotică fără sens
bătrânul Zburător
ucigașul de vise adormit
dar nimeni nu mă mai vede
țopăi mă scălâmb dau din mâini
orice aș face
nimic nu se întâmplă
e doar frig și chipuri triste în jur
și se aude cum se usucă
frunzele în prun

cred că au orbit
toate oglinzile din lume îmi zic
mai mult ca sigur
li s-a scurs lumina în zid…
nu, nu au orbit îmi spune îngerul meu
aproape șoptit
se întâmplă doar că ai murit
lovit de un tren în noapte
și ai rămas prins în oglindă
ca într-un vis urât fără sfârșit
deodată
am acea senzație minunată a plutirii în cădere
înainte de a mă zdrobi de caldarâm

Categorii

Lasă un răspuns