Fugă în munți

mi se întâmplă din ce în ce mai des
să călătoresc în mine
ca într-un labirint
și mă afund cu o plăcere vicioasă
până mi se taie respirația
și uit că mai sunt

e ca și cum te-ai sinucide
îmi spui
deși nu înțelegi nimic
din ce mi se întâmplă
poate doar plânsul tău
să mai însemne ceva
hohotul acela
care provoacă avalanșe
de furii și psihoze
de ritualuri șamanice
și stări catatonice albăstrii

sunt atât de multe lucruri ascunse în noi
pe care am uitat
să ni le mai amintim
cum ar fi emoția momentului
când ieșim din trupurile noastre
și alergăm nebuni pe străzile
ca niște tuneluri de fum
care se pierd în oglinzi
sau când plângem
și din ochi se preling
flori de sânge
și boli nepământești

sufletul meu încă tresare
când înflorești senină în buza iernii
sau când mă iei de mână
și zburăm peste satul meu
posedat definitiv de câmpie
și din care frigul mușcă până la os
și unde doar mieii albi sunt vii

ne dezlegăm de păcate și fugim