Fantezie în două acte

în actul unu
ţipă în mine cu părere de rău
noaptea și boala și moartea laolaltă
mi se rupe în fâşii carnea bolnavă
sfâșiată de câini
și oasele se sparg ca lovite de tren
îți este milă de mine
uneori plângi cu suspine
atunci
tăcerea se așterne pe străzile ude
în timp ce eu strâng pumnii scrâșnind
până când țâșnește din ei lumină
apoi se aud rostogolindu-se-n mine
toate trădările lumii și orele lungi
în așteptarea candorii
s-o facem lată îmi spui și te ascunzi
în trup de zână flămândă
trag cortina și mă afund
în patul de aer c-o ramură de cireș în mână

în actul doi
stau singur în dormitorul capcană
cu perdele roz la fereastră
ascuns în oglindă de teamă
mă răsucesc și plâng și ea se sparge
în cioburi lungi și lacrimi
în amintiri în păcate și picături de sânge
dintr-o cușcă de fier
apari deodată străvezie goală pușcă
înflorată cu nituri de plumb
și cuiele îți curg din pulpe prelung
și se face frig pe sub ușă

trag cortina pun lacăt mare și încui
apoi arunc cheia la fluturi