No man's land,  Poezie

Despre neadaptare sau povestea soldatului aflat în rezervă

să nu mă pierd mi-ai legat la gât
un clopot de bronz
unul de lumină
și un clopot de fier
toate aveau limbile
din piatră magică onix să sune sublim
din carnea lor mușcată
îmi curgea luna prelung peste ochi
mustind de întuneric
cu pieptul măcinat de rouă
pufăi ierburile lunii Kosher Kush
și mă mă înalț năuc printre nori

de dragul tău
țopăiam în jurul patului
și trupul tău înflorea
creștea viața în el
întinerea
se mai auzeau și
șoapte dulci cam deocheate
dinspre salcâmi

ca să fim proaspeți
repetam de zor
în fiecare zi moartea
în balcon
ne țineam de mâini și oftam
apoi priveam marea cum urca la cer
și cum înflorea veșnicia
în pomii stingheri
plesneau pietrele în dig
fulminant
ca niște boambe azvârlite
de chipeși grenadiri
din înalt cădeau pescăruși
ca loviți de griji

de la un timp
nu-mi mai sărută pleoapa
nicio femeie
trec doar umbrele
cailor bătrâni pe alee
sau pe drumul obosit de ploi
și revolte

în piețele de fum
se vând bucăți de pământ greu
brăzdat de aripi ascuțite
de zmei
de zei sau semizei
și îngeri ciudați
ascunși în oasele mele
la oră târzie
de către Dumnezeu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll Up