(Fragment din romanul „ADHD. Fântâna – Jurnalul pe de-a-ndoaselea al unui păcătos”)   „Mă așteptam la fericire, şi, când colo, nenorocirea a venit peste mine; trăgeam nădejde de lumină, şi, când colo, a venit întunericul.” (Iov 26) Privește Liublia în tine ca într-o oglindă și ai să mă vezi mai întâi cum îmi sărută tâmpla Hades zeul morții și o să mă vezi și înlănțuit de vini ca de niște ierburi trase prin foc și oțelite de un alt zeu de fierarul Hefaistos căsătorit cu Afrodita și o să mă vezi stând chircit sub apăsarea căinței și cum îți cer iertare cu lumina ochilor înlăcrimată și prinsă în capcana întunericului…

(Fragment din romanul „ADHD. Fântâna – Jurnalul pe de-a-ndoaselea al unui păcătos”)   Creierul asociază și organizează informațiile în funcție de context și dacă schimbăm contextul unei situații putem schimba felul în care suntem percepuți ceea ce consolidează ideea că tocmai așteptările enunțurile și predicțiile noastre sunt factori definitorii în determinarea realității de fapt noi suntem aceia care modifică realitatea de zi cu zi fără să ne dăm seama fiecare dintre noi avem universul nostru cu lumea noastră și cu realitatea pe care ne-am dorit-o într-un anumit fel fiecare dintre noi suntem Dumnezeul nostru. Se spune că dacă te uiți la cineva care stă undeva liniștit și împăcat cu el…

(Fragment din romanul „ADHD. Fântâna – Jurnalul pe de-a-ndoaselea al unui păcătos”) Mai este casă pe Caisului doi? Casa unde m-am născut, întreb cât pot de tare lumea risipită peste tot lumea grăbită de obicei, lumea trecătoare, casa era oarecum acolo era bătrână aplecată într-o rână și tremurătoare iar mie îmi era frică să privesc dincolo de ea să privesc în zare. De când ai plecat cred că la nicio săptămână casa părintească m-a locuit ea pe mine și acum mă apasă de mor pe ceafă pe umeri acoperișul ei greu din țiglă și din păsări și abia de mai respir prin ferestrele deschise în pieptul meu pieptul plin de…

(Fragment din romanul „ADHD. Fântâna – Jurnalul pe de-a-ndoaselea al unui păcătos”)   Nu trebuie să le permit pereților, singurătății, tristeții să mă doboare pentru că eu chiar sunt mai puternic decât par și până la urmă am scos-o cumva de fiecare dată la capăt și apoi ori m-am îmbătat ori m-am înălțat până la starea de aripă. Mai mult decât orice tristețea mă doare cel mai puternic mă doare zi de zi și o simt în mine peste tot o simt în carne în stomac în sânge și ca un șarpe electric zvâcnește prin mine și mă străbate și mă curentează prin mușchii picioarelor prin degetele mâinilor prin somnul…

(Fragment din romanul „ADHD. Fântâna – Jurnalul pe de-a-ndoaselea al unui păcătos”) Liublia m-a părăsit probabil e în casa altui bărbat care îi va pune tot felul de întrebări cred că i-am pus și eu întrebări dar după un timp rămâi doar cu întrebările. O, mă voi răzbuna, mi-ai zis, cumplit și rece mă voi răzbuna așa cum mă voi răzbuna pentru toate cuvintele rele pe care mi le-ai spus dar mai ales pentru necuvintele niciodată rostite de tine ca și cum nu aș fi existat mă voi răzbuna mai ales pentru indiferența ta și pentru că îmi răpeai conștient bucuriile pe care cu trudă le adunam zi cu zi…

(Fragment din romanul „ADHD. Fântâna – Jurnalul pe de-a-ndoaselea al unui păcătos”)   Una este realitatea și cu totul diferit este însemnătatea ei așa și cum acceptarea  o poate redefini sau o poate pur și simplu rescrie.   Va trebui să găsesc o cale să trăiesc cu tine în veșnicie dar mă pot mulțumi și doar atât timp cât mai am de trăit ce zici nu ar fi mai bine să găsesc o cale ca să trăim în dragoste în bucurie și în lumina ei caldă în veșnicia ei și de după moarte dar acest lucru nu depinde doar de mine pentru asta va trebui să vrei și tu poate…

(Fragment din romanul „ADHD. Fântâna – Jurnalul pe de-a-ndoaselea al unui păcătos”) Să-ți pierzi femeia iubită ți se poate oricând întâmpla așa e în viață fiindcă oricât ai lupta tot se întâmplă așa ți-a fost scris acum știi și cum deja s-a întâmplat nu poți decât să te aduni și să mergi mai departe un singur lucru îți mai rămâne de făcut, atât ai dreptul, ai dreptul să mergi către moartea ta. Gândește-te doar că este posibil să existe împreună atât ziua de azi cât și ziua de mâine dar mai ales cu ziua de ieri și mă mai gândeam că cea mai tulburătoare metaforă despre sufletul pereche este cea…

(Fragment din romanul „ADHD. Fântâna – Jurnalul pe de-a-ndoaselea al unui păcătos”)   Încă te mai aud în gând în timp ce pereții strâmbi se năruiau peste mine s-a făcut liniște apoi s-a făcut și miezul zilei și am fugit. Puiul de cuc ținut la subsuoară ca pedeapsă și nu ai cum să nu speri că Isus a avut dreptate că niciun om nu a fost născut și menit să sufere și că iubirea e leacul tuturor năpastelor ce ne încearcă  dar și căința și ăsta e și motivul pentru faptul că mă aflu într-o continuă penitență chiar dacă în adâncul ființei mele bănuiesc că șansele de a fi iertat…

(Fragment din romanul „ADHD. Fântâna – Jurnalul pe de-a-ndoaselea al unui păcătos”)   Despre fragilitatea trupului îmbătrânit de timp și nevoi vreau să vorbim și mai ales dacă îmi mai folosește dacă nu cumva scăpând de el mă eliberez pur și simplu ca și cum aș arunca balastul peste bord poți totuși să-mi spui cine mă ține prizonier?   Ca și Jack London prefer să fiu mai degrabă cenușa rezultată dintr-un foc strălucitor (ce mult mi-ar place să fiu chiar scânteia care aprinde acel foc) decât praf fie el chiar stelar și nici nu vreau să-mi hrănesc viermele cu sângele și carnea mea viermele născut în mine odată cu nașterea…

(Fragment din romanul „ADHD. Fântâna – Jurnalul pe de-a-ndoaselea al unui păcătos”) Sunt Al și în sfârșit am venit, atât am putut să zic și m-am prăbușit ca fulgerat tu te-ai apropiat de mine te-ai uitat curioasă chiar te-ai uitat lung pe sub sprâncene apoi mi-ai spus, minciuni, Al este de mult în sufletul meu și trupul îmi freamătă la fiecare tresărire a lui și îl veghez clipă de clipă și îl dezmierd și îi încălzesc mâinile și picioarele și viața cu săruturi când tandre când fierbinți săruturi ca niște peceți și ne înălțăm împreună îmbrățișați și luminăm ca soarele și luna ca suflete pereche ce suntem tu cine ești…