Forgive me Father ‘cause tomorrow I will sin! (XXXVI)

(Fragment din romanul „ADHD. Fântâna – Jurnalul pe de-a-ndoaselea al unui păcătos”)

Ce destin idiot, m-am lăsat întotdeauna purtat de ce îmi scoate viața în cale, sunt ca un barcagiu fără vâsle în mijlocul furtunii, soarta mi te-a scos în cale și nu înțeleg din ce motiv nu te pot ține aproape de mine.

Ca un făcut tot ceea ce scriu este anost și ridicol iar în pictură, mai ales în pictură, culorile își pierd lumina și lucrările îmi sunt din ce în ce mai lipsite de emoție și uite așa am ajuns să mă scald în mediocritate și tonuri terne de gri lipsite de viață sunt un om banal părăsit de muză dar până la urmă nu m-ar deranja singurul lucru care mă mai doare este faptul că te-am pierdut și se pare că te-am pierdut definitiv curios este că eu chiar te cred când îmi spui că mă iubești nu te cred în schimb când îmi spui că tu ești convinsă că de fapt eu sunt cel care nu te iubesc fiindcă mi se pare greu de crezut că nu poți simții disperarea cu care te iubesc că nu vezi cum mă mistui până la cenușă se spune că unele relații sunt menite să nu meargă așa ar fi soarta lor și am observat și că și relațiile în care sari direct în pat sunt simple atracții de moment și vraja acelei nebunii la un moment dat se risipește și cu cât povestea se lungește mai mult cu atât de groaznică devine imaginea în momentul trezirii la realitate și cu genul acesta de atracție te mai poți împăca la tinerețe ba chiar s-ar putea să devii dependent ca în experimentul cu șoricelul care apăsând cu lăbuța un anumit buton îi era excitată hipofiza și în felul acesta experimenta un orgasm și a tot apăsat până când inima i-a cedat din cauza epuizării dar la șaptezeci de ani devii ridicol plus că la vârsta aceasta ai nevoie de sentimente profunde care să te înalțe și să te întinerească iar sexul să vină ca o consecință și să rotunjească relația și starea de om îmi e clar că nu poți scăpa de probleme doar făcând sex și mai cred că oamenii nu se schimbă doar își trag peste chip o față ca să arate așa cum iar place să fie celui de lângă el și o repetă până cineva dintre cei doi se plictisește, sfârșitul poveștii iar eu mă mai gândesc că dacă am fi fost diferiți sigur ar fi mers mult mai bine și abia de când suntem împreună am realizat că în viața de cuplu cel mai important lucru este conviețuirea știința conviețuirii.

Eu chiar îmi doresc să putem reseta relația noastră mai ales că știu și unde am greșit în special eu ce bine ne-ar fi dacă am putea apăsa pe un buton mare și roz și  s-o luăm de la capăt, de un lucru sunt sigur pe 15 decembrie nu m-aș mai despărții de tine, oricât de dulce a fost acea îmbrățișare în metrou înainte ca să cobori, te-aș fi urcat ca Făt Frumos pe bidiviul alb și te-aș fi dus acasă la noi pe Caisului doi și să nu mai părăsim niciodată lumea aceea de basm care ar fi putut să fie.