ADHD. Proiect 510019151221 – Liublia (Jurnalul unui păcătos) – XXXVII

(Pictura din imaginea reprezentativă  îi aparține lui Naudline Pierre)

(Fragment din romanul „ADHD. Proiect 510019151221 (Jurnalul unui păcătos”)

Iubirea nu e ca în filme nu e totul un nor roz de fluturi roind prin stomac noi oamenii ca oamenii mai și greșim dar toți chiar toți fără nicio excepție merităm încă o șansă merităm să avem parte fiecare de povestea de dragoste a secolului. „Cea mai puternică forță a Universului este iubirea” a spus Albert Einstein

Uf, mie îmi place să fiu îndrăgostit pentru că eu cred în iubire de când mă știu am crezut în iubire am crezut chiar înainte de a afla că Dumnezeu și-a jertfit fiul Isus pentru a învăța omenii să iubească și eu iubesc, îmi place să iubesc și atunci când relația se destramă, de obicei nu eu mă retrag din îndrăgosteală și când se destramă sufăr ca un câine, mie iubirea îmi dă forța să renasc și să creez nicidecum tăvăleala din așternuturi uite, am citit de curând că …distincția dintre trecut, prezent și viitor nu e decât o iluzie. Ieri, azi și mâine nu sunt consecutive, ci sunt conectate într-un cerc fără sfârșit și de aceea cred că te-am întâlnit Liublia în toate femeile pe care le-am iubit și de aceea am luptat cu dinții și unghiile până la sânge am luptat pentru dragostea noastră poate am fost blestemați într-o altă stare a existenței poate în spațiul lipsit de timp spațiul de dinaintea Creației să retrăim durerea și tristețea de a nu fi împreună viață de viață și moarte după moarte la nesfârșit mereu conectați în cercul fără de sfârșit al blestemului ceea ce ne face să suferim în același timp în trecut și în prezent dar mai ales în viitor probabil dacă ajungem în acel spațiu de început când existam doar în gândul și visele Creatorului vom reuși să rupem blestemul poate noi am apărut în mintea Creatorului în timpul unui coșmar cine știe… dar cel mai tare mă doare că atunci când ne-am întâlnit în sfârșit și am crezut că voi reuși să străbat până la capăt drumul pe care ni l-am ales să fie drumul nostru drumul de împreună și că nu am reușit încă să fac nici măcar al doilea pas am rămas cu piciorul suspendat în aer și golit de sentimente și viață, cât poate să fie de trist!

Minciuna întotdeauna complică lucrurile așa că oricât de mult uneori mi-ar fi plăcut să mint poate pentru a fi perceput altfel de cei din jur sau poate pur și simplu pentru a face veștile rele ușor de suportat am fost nevoit să spun mereu adevărul ceea ce m-a obosit cumplit până la epuizare un sfârșit de altfel timpuriu și previzibil și iată-mă acum în fața morții nevoit și încercând pentru prima oară să mint, oare voi reuși? Odată cu viața inevitabil vine și moartea braț la braț amândouă și înainte de a se naște cei mai timizi dintre noi fac cale întoarsă, în neant.