Ajuns aproape de vârf, Sisif s-a oprit și și-a desprins încet palmele de pe piatră apoi a privit-o cum s-a rostogolit până la poalele dealului – a rămas așa țintuit cu mâinile goale și cu privirea lipită de zare, e pentru prima dată când nu mai urcă și tot pentru prima dată și-a ascultat respirația: am înțeles își zice împlinirea nu înseamnă să împing piatra până ajung în vârf, ci abia atunci când  uiți că piatra există. Soarele apune și piatra începe să urce singură dealul.

În grădină doarme un dragon, nu era mare, era așa cam cât un câine și avea ochii căprui. Le povestea prunilor care voiau să-l asculte cum că ar fi plecat demult doar că într-o noapte în timp ce dormea eu am ridicat un gard. I-am zis că am înălțat gardul pentru flori fiindcă voiau tot timpul să fugă și a zâmbit. Azi noapte a fost lună plină cum nu puteam să dorm am ieșit în grădină și am văzut la miezul nopții cum florile s-au transformat deodată toate în dragoni de lumină. Uite ce aripi mari au – la prima bătaie de aripă s-a făcut ziuă.

De dimineață am fost anunțat de la biroul primarului că s-a împlinit un an de  când în interiorul umbrei mele a fost plantat pe furiș un funcționar mic dar destoinic și pentru că acesta s-a acomodat perfect de acum  îmi va locui definitiv umbra și unde își va ocupa timpul de funcționar ștergând praful de pe gândurile mele iar în timpul rămas liber va scrie poezii pentru gazeta literară a satului. Încă de la început micuțul funcționar s-a dovedit a fi un locatar incomod, care printre altele s-a plâns că visul meu să zbor consumă prea mult oxigen și că pentru a preveni încălzirea globală ar trebui să facem toți…