Locatarul umbrei

De dimineață am fost anunțat de la biroul primarului că s-a împlinit un an de  când în interiorul umbrei mele a fost plantat pe furiș un funcționar mic dar destoinic și pentru că acesta s-a acomodat perfect de acum  îmi va locui definitiv umbra și unde își va ocupa timpul de funcționar ștergând praful de pe gândurile mele iar în timpul rămas liber va scrie poezii pentru gazeta literară a satului. Încă de la început micuțul funcționar s-a dovedit a fi un locatar incomod, care printre altele s-a plâns că visul meu să zbor consumă prea mult oxigen și că pentru a preveni încălzirea globală ar trebui să facem toți  din ce în ce mai des pauze de respirație până când ne vom obișnui să nu mai respirăm.

Îl văd pe vecin stând în pragul ușii încercând să-și negocieze cu propriile organele existența fizică, deja mâna legată la spate se credea pasăre și visa să zboare pe deasupra satului și această independență a mâinii l-a speriat de moarte pe vecin, se trezea noaptea urlând de teama că până și numele l-a părăsit – frica este  o tehnică de supraviețuire unde realitatea este un mecanism ușor de blocat și ne putem înstrăina de propriul corp și de propria minte și ne putem transforma frica într-o formă subtilă de manipulare a mediului înconjurător.