Category Archives: Poemele săptămânii uitate

  • Zburătorul rătăcit

    0 Comments

    la mine a venit un înger
    cu aripile înnodate la spate
    să mă întrebe aşa
    cum o mai duc eu în general
    apoi cu fericirea în particular
    cum a venit aşa a şi plecat
    cu aripile înnodate la spate

    la mine ai venit tu
    cu mânecile suflecate
    până la coate
    te-ai apucat gospodăreşte
    să-mi mângâi fruntea
    să mă săruţi pe suflet
    până când m-am subţiat… (Citește mai departe)

  • tristeţe vorbită în şoapte

    0 Comments

    am săpat o fântână
    la o răscruce de drumuri în satul natal
    sat pierdut undeva la marginea câmpiei
    şi apa s-a nimerit să fie bună
    îi ziceau fântâna lu’ Petre al lui Nicuţă
    o ştiau toţi trecătorii
    nu ştiu de ce dar de fiecare dată când beam apă
    vedeam în grajdul scund din chirpici
    trei zei legaţi cu lanţuri
    şi ieslea le era plină cu … (Citește mai departe)

  • jurnal de front din Bărăganul cu bile

    0 Comments

    ție-ți vine să crezi
    că vântul poartă pe umeri
    toate durerile mele
    le tot rostogolește
    apoi le-a aruncă
    într-o groapă la marginea zării

    din când în când
    îmi întorc fața spre tine
    bolborosesc o rugă a milă
    apoi îmi suflec cămașa
    și visez despre tine
    și mine
    cel cu mânecile suflecate
    dincolo de coate

    zilele cu nopțile
    glisau între ele cruciș
    după o anumită regulă … (Citește mai departe)

  • uitare, lumină şi întuneric

    0 Comments

    te răsuceşti în mine şi mă zgârii
    virgină adânc între coaste
    parcă eşti o spin o floare forjată
    un Dumnezeu teribil în noaptea
    fără împăcare

    pe căi de alb un vânt turbat
    în livezi prunii au încărunţit de tineri
    lumina curge verde trist în lume
    iar noi pictăm cu mov în cer
    păcate grele, frig și ger

    te-am construit din piatra stâncii arse
    amestecându-te cu … (Citește mai departe)

  • zâmbet larg

    0 Comments

    în ultimul timp încerc să-mi găsesc
    starea aceea specială
    de dinaintea morţii
    de înălţare
    când ne desprindem de noi
    cu uimire cu ușurare

    se spune că în momentul acela
    știm deja drumul
    și ne liniștim
    uneori ne îngrozim
    dar e cu totul altceva

    ce frumos a murit
    ce spaimă l-a lovit
    cineva ne șterge ochii de lacrimi
    apoi îi închide
    definitiv

    cât nelumesc s-a desprins… (Citește mai departe)