Petre Ioan Crețu

În fiecare seară îmi consum porția cuvenită de vodcă și sucul de roșii și atât de tare mă îmbăt gospodărește încât călăresc fel de fel de cai pe pereți până într-o seară când plictisit m-am dus la Dumnezeu și i-am zis Doamne ai milă de mine vreau să încerc și eu femeia animalul acela splendid, perfect și electric. În fiecare seară îmi consum porția cuvenită de femeie și câteva flotări și genuflexiuni să fiu proaspăt și atât de tare mă entuziasmez încât mă arunc pe fereastră de la etajul trei până într-o seară când șontâc șontâc m-am dus la Dumnezeu și i-am zis hai sictir Doamne femeia e o bucurie…

Astăzi, poetul și prietenul Valentin Iacob, ar fi împlinit 68 de ani.. Dumnezeu să-l odihnească în pace! parcă prea de tineri îmi mor prietenii la moartea mea nici nu mai am pe cine să chem să stăm de vorbă un ceas întreg în geana de lumină de sub cruci bate vântul crunt printre noi înghesuindu-ne sub lună ce umbre grele paşi târşiţi trec zilnic peste urmă vin cucii să-mi cosească grâul crescut sălbatic printre pruni rugina coasei se ridică nori roşii peste nuci dinspre livezi se tot aude-o şoaptă cum că am să zbor curând spre altă soartă la mine-n sat se văd combinele cum urcă grâul gâfâind în mori…

câtă durere e adunată în mine câte lacrimi vor şiroi în ochi străini câtă iarnă va fi în cer Doamne câtă tristeţe şi jale e la mine în suflet sărută-mi picioarele iubito şi nu mă plânge, m-am dus poate aşa o fi mai bine poate aşa a fost scris hai înnoadă-mi aripa frântă şi du-mă acasă pe-un umăr de vânt iubito la mine-n cer e frig iar întunericul perfid îmi înfăşoară gleznele ca nişte şerpi mă împiedic și mă rostogolesc din nor în nor la nesfârșit sărută-mi tâmpla şi nu mă plânge că m-am dus cât de curând voi reveni timid în somnul tău chiar acest poem e cheia e…

e dimineață dar mai ales e sâmbătă aici sâmbăta e o zi specială e subliniată cu roșu în calendar asistentele nu mai târâie după ele cărucioarele cu seringi cu perfuzii pansamente sterile sau morfină își fâlfâie halatele lor albe un alb străveziu și se preling feline peste paturile bolnavilor pe care-i mângâie pe frunte și îi sărută trist pe tâmplele îmbătrânite de vânt și durere prin salonul nostru mai trece din când în când și moartea deschide ușa ne zâmbește chinuit și ne face cu mâna nu prea mai avem timp de nimicuri poate nici stare să-i răspundem la fel cum îți spuneam e sâmbătă ne îmbrăcăm pijamalele de gală…

tristețea zilei apoi nimicul din noi eu stând pe balcon ca în fiecare dimineață cu soarele în ochi iar în salonul unu maseuza își plimbă mâinile ușor pe gambele APOI pe tălpile bărbatului blond paralizat pe viață de la mijloc în jos maseuza e planturoasă are coapsele lungi prin halatul alb străveziu se ghicesc sânii obraznici cu sfârcuri rozalii iar mâinile îi urcă șerpuind tot mai sus și mai sus mi-e sete şi gem tremur ușor mă tulbur transpir tălpile bărbatului blond asudă brusc și abundent orgasm săvârșit mister gâfâi și mă sprijin ușor de stâlpul ferestrei de la etajul trei

e luni ziua când Dumnezeu şi sfântul Petru joacă barbut îmi şopteşte conspirativ îngerul de pe umărul meu stâng – smulg toate icoanele încolţite în mine şi fac un foc înalt pâna la cer

cineva îmi spunea că păpădiile au prostul obicei de a încărunți din plictiseală – ridică-te Lazăre căci tu ești și Dumnezeu şi biserică ia-ți patul și umblă și s-a dus nici el nu știe unde s-a trezit deodată aşa în pustiu c-un pat în spinare şi cu o mare durere în suflet de abia se obișnuise cu moartea mai schimba și el o vorbă cu Dumnezeu sau cu alte persoane interesate de nimicuri în lumea mea mofluză fac vaporaşe din hârtie cu două etaje şi ele plutesc aşa boţite şi nepăsătoare prin sângele meu până când dovedite de greutatea trupului meu se vor lăsa încet încet la fund şi se…

cum stăm noi aliniați şi spânzuraţi de perfuzii în paturi de fier la perete la etajul trei salonul unu salonul spânzuraților salteaua-i subțire şi noi ne facem tot una cu fierul și se face târziu năluci mov sprijinind o țeavă de calorifer fac filozofie la o țigară pe balcon câţiva bolnavi recită versuri de Nichita strânşi într-un colţ iar marea-i zbârlită şi afară a nins frunze de aramă strivite cei de la salonul trei se preling pe lângă perete pe hol în șir indian cei de la doi desenează curcubeie cu creta din când în când mai trece câte o asistentă blondă bâzâind în zbor ori levitând pe deasupra paturilor…

duminica e ziua când adun toate întâmplările săvârșite de-a lungul săptămânii care tocmai s-a scurs de-a valma bunele cu relele iubirile cu bețiile versurile scrise pe-un colț de hârtie cu femeile proletare înghesuite prin colțuri și tot așa încerc să nu uit nimic dacă ies pe plus intru cu oareșce curaj în ziua de luni iar dacă nu rămân în așteptare până la următoarea adunare care se va întâmpla exact în duminica următoarea – nu mă întreba nimic mă mir și eu că sunt tot timpul în așteptare cu ochii sprijiniți de ziua de luni și fără pic de mirare totuși duminica este exact așa cum ți-am mai spus e…