Category Archives: Poemele săptămânii uitate

deodată e un foşnet ciudat
în prunii sălbatici
adunaţi în pâlcuri
la marginea oraşului
frunzele ţâşnesc din muguri
deja ruginii
se înalţă puţin
atât cât să creadă
că au învăţat să zboare
după care încet încet
se aștern în tomberoane
şi se albăstresc

oraşul deja e albastru
enorm monoton
luăm frunză cu frunză
şi le vopsim curcubeu
oricum e haos pe străzi
noi cei din … (Citește mai departe)

la mine a venit un înger
cu aripile înnodate la spate
să mă întrebe aşa
cum o mai duc eu în general
apoi cu fericirea în particular
cum a venit aşa a şi plecat
cu aripile înnodate la spate

la mine ai venit tu
cu mânecile suflecate
până la coate
te-ai apucat gospodăreşte
să-mi mângâi fruntea
să mă săruţi pe suflet
până când m-am subţiat… (Citește mai departe)

am săpat o fântână
la o răscruce de drumuri în satul natal
sat pierdut undeva la marginea câmpiei
şi apa s-a nimerit să fie bună
îi ziceau fântâna lu’ Petre al lui Nicuţă
o ştiau toţi trecătorii
nu ştiu de ce dar de fiecare dată când beam apă
vedeam în grajdul scund din chirpici
trei zei legaţi cu lanţuri
şi ieslea le era plină cu … (Citește mai departe)

ție-ți vine să crezi
că vântul poartă pe umeri
toate durerile mele
le tot rostogolește
apoi le-a aruncă
într-o groapă la marginea zării

din când în când
îmi întorc fața spre tine
bolborosesc o rugă a milă
apoi îmi suflec cămașa
și visez despre tine
și mine
cel cu mânecile suflecate
dincolo de coate

zilele cu nopțile
glisau între ele cruciș
după o anumită regulă … (Citește mai departe)

te răsuceşti în mine şi mă zgârii
virgină adânc între coaste
parcă eşti o spin o floare forjată
un Dumnezeu teribil în noaptea
fără împăcare

pe căi de alb un vânt turbat
în livezi prunii au încărunţit de tineri
lumina curge verde trist în lume
iar noi pictăm cu mov în cer
păcate grele, frig și ger

te-am construit din piatra stâncii arse
amestecându-te cu … (Citește mai departe)

cineva mi-a zis că Dumnezeu
este făcut şi el din har
din pământ şi apă
de un Dumnezeu al dumnezeilor
care la rândul lui
este şi el făcut
tot din har pământ şi apă
de un Dumnezeu
al Dumnezeului dumnezeilor lor
şi tot aşa până când
totul devine un mare nimic
căruia noi muritorii
în plin elan mistic
i-am zis… har divin… (Citește mai departe)

în ultimul timp încerc să-mi găsesc
starea aceea specială
de dinaintea morţii
de înălţare
când ne desprindem de noi
cu uimire cu ușurare

se spune că în momentul acela
știm deja drumul
și ne liniștim
uneori ne îngrozim
dar e cu totul altceva

ce frumos a murit
ce spaimă l-a lovit
cineva ne șterge ochii de lacrimi
apoi îi închide
definitiv

cât nelumesc s-a desprins… (Citește mai departe)

ţine-mă de mână până la sfârşitul iernii
și nu – mi da drumul că mă pierd
trece-mă strada când noaptea
îmi străpunge tâmpla și pier

sunt bărbatul care îţi sărută paşii
care îţi iubeşte urma
trecerii sufletului prin ochi
sunt doar un fluture de aer
născut și aruncat din cer

îți spun că deja e prea târziu
în anii mei
să pot să te pierd… (Citește mai departe)

fiecare răsărit de soare
mă prinde cu picioarele îndoite
atârnând în aer
cu genunchii la gură zâmbind tâmp

până și ultima părticică din mine
se împotrivește răsăritului
cu groază
îmi doresc să fie doar întuneric
o noapte veșnică poate fi și moarte
să înmuguresc tot timpul
să-mi dea lăstari albicioși din urechi
din gură din ochi
să mă întind peste larve
peste aerul din ochi … (Citește mai departe)

sau fluturarea mâinii înainte de a mă sinucide

durerea
îmi fulgera oasele cu ger
și ele erau ca de sticlă
pe care dacă le-ai fi lovit
cu un sărut
s-ar fi făcut fărâme

nici nu ştiu cine
și mai ales de ce
mi-a ucis prietenii
îngenuncherea
nici nu mai ştiu câte candele au stins
îngerii orfani mântuiţi
de candoarea mâinii tale stângi
urletul lupilor sfâşia … (Citește mai departe)