Gând subscris
câtă durere e adunată în mine
câte lacrimi vor şiroi în ochi străini
câtă iarnă va fi în cer
Doamne câtă tristeţe şi jale e
la mine în suflet
sărută-mi picioarele iubito
şi nu mă plânge, m-am dus
poate aşa o fi mai bine
poate aşa a fost scris
hai înnoadă-mi aripa frântă
şi du-mă acasă
pe-un umăr de vânt
iubito la mine-n cer e frig
iar întunericul perfid
îmi înfăşoară gleznele
ca nişte şerpi
mă împiedic
și mă rostogolesc
din nor în nor
la nesfârșit
sărută-mi tâmpla
şi nu mă plânge că m-am dus
cât de curând voi reveni timid
în somnul tău
chiar acest poem
e cheia e drumul pe unde mă întorc
tu doar ţine deschisă
poarta sufletului tău
ca atunci când te voi găsi
să pot intra
