Gând subscris

câtă durere e adunată în mine
câte lacrimi vor şiroi în ochi străini
câtă iarnă va fi în cer
doamne câtă tristeţe şi jale e
la mine în suflet

sărută-mi picioarele iubito
şi nu mă plânge, m-am dus
poate aşa o fi mai bine
poate aşa a fost scris
hai înnoadă-mi aripa frântă
şi du-mă acasă
pe-o coamă de vânt

la mine-n cer e frig iubito
iar întunericul zurliu
îmi înfăşoară gleznele
ca nişte şerpi
mă împiedic pic
din nor în nor la nesfârșit

sărută-mi tâmpla
şi nu mă plânge că m-am dus
cât de curând voi reveni
în somnul tău timid

ştiu sigur că poemul acesta
e cheia e drumul întoarcerii
tu doar ţine poarta sufletului deschisă
iar eu te voi găsi şi voi intra



Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top