Poemele săptămânii uitate,  Poezie

Gând subscris

câtă durere e adunată în mine
câte lacrimi vor şiroi în ochi străini
câtă iarnă va fi în cer
doamne câtă tristeţe şi jale e
la mine în suflet

sărută-mi picioarele iubito
şi nu mă plânge, m-am dus
poate aşa o fi mai bine
poate aşa a fost scris
hai înnoadă-mi aripa frântă
şi du-mă acasă
pe-o coamă de vânt

la mine-n cer e frig iubito
iar întunericul zurliu
îmi înfăşoară gleznele
ca nişte şerpi
mă împiedic pic
din nor în nor la nesfârșit

sărută-mi tâmpla
şi nu mă plânge că m-am dus
cât de curând voi reveni
în somnul tău timid

ştiu sigur că poemul acesta
e cheia e drumul întoarcerii
tu doar ţine poarta sufletului deschisă
iar eu te voi găsi şi voi intra



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll Up