facerea lumii a început prost gândurile lui Dumnezeu adormite-n piatră dorințele născute deja moarte să se facă lumină a zis Dumnezeu și nu știu cum s-a făcut brusc noapte in sufletul meu supraviețuiesc cumva ca apoi întunericul să mă împresoare cu frigul și spaima lui tam tam tam ram tam tam bolborosea pustiul nu-i bine i-a zis lui Ezra Dumnezeu și nici nu știu ce să mai fac rupe papirusul și hai s-o luăm de la cap

despre cum Dumnezeu despică cerul cu mâna și desparte gândul de vis și desparte apele de pământ și desparte dorința de trup și desparte oaia de lup apoi femeia abia născută mă va părăsi pentru cel de-al doilea adam încă nenăscut nu mai strălucește fluturele prins și ascuns cu spaimă și milă în căușul palmei de moartea care oricum va veni la sfârșitul zilei oare de ce tremură frunza în lumina fricii gândul meu proscris alfabetul durerii care stă să înceapă în cea de-a doua zi este facerea de astăzi pe care Ezra va trebui s-o scrii

și dintr-odată sunt și tu nu prea știu cum dar m-am trezit de dimineață cu gustul tău în mine amândoi într-un singur trup și mi-a plăcut relația asta îmi dă o stare ciudată ca și cum corpul îmi este invadat de-o ceată de îngeri barbari la prima generație zburători degenerați în păsările nopții apoi se arată Azazel încătușat, zeul deșertului și al morții și dintr-odată a izbucnit în câmpie focul și iar îți simt coapsele și sânii și știu înțeleg și reușesc să trec o altă noapte ca o altă moarte dintr-o altă viață într-o altă moarte nefiresc dar cel mai mult mă chinuiesc copiii tăi niciodată născuți viitorii îngeri…