Azazel

și dintr-odată sunt și tu
nu prea știu cum
dar m-am trezit de dimineață
cu gustul tău în mine
amândoi într-un singur trup
și mi-a plăcut

relația asta
îmi dă o stare ciudată
ca și cum corpul îmi este invadat de-o ceată
de îngeri barbari la prima generație
zburători degenerați
în păsările nopții
apoi se arată Azazel încătușat,
zeul deșertului și al morții
și dintr-odată a izbucnit
în câmpie focul

și iar îți simt coapsele
și sânii și știu înțeleg
și reușesc să trec
o altă noapte
ca o altă moarte
dintr-o altă viață
într-o altă moarte
nefiresc

dar cel mai mult mă chinuiesc
copiii tăi niciodată născuți
viitorii îngeri cu oasele încă fragile
suflete rătăcite
cu simțurile abia înmugurite