Poezie

Spleen


Spleen

atât de multă suferință am adunat în mine
mai ales noaptea atunci durerea
ca o măciucă îmi lovea oasele de sticlă
dacă le-ai fi atins cu buzele într-un sărut
s-ar fi făcut fărâme

nici nu ştiu cine și de ce mi-a răstignit prietenii
inevitabil îngenuncherea ne-a umilit
nici nu mai ştiu câte candele s-au stins
îngerii orfani mântuiţi de candoarea mâinii tale stângi
urletul lupilor sfâşia pe furiş întunericul nopții
rănile din talpă le-am înfăşurat cu fâşii de lumină
și acum luminez ca un bec de pe ulița mea

mai știi câte vieţi anterioare am petrecut împreună?

ne aruncam de pe stabilopozi cu capul înainte
niște năluci alburii eram abia desprinși din cer
îţi aminteşti cum ne resetam de fiecare dată când
când ne rătăceam între plescăiala heideggeriană
și moarte şi o cântăreaţă cheală sughițul ei

îți ascundeai rădăcinile crescute peste noapte în nisip
şi ele se prindeau cu disperare de amintiri
amintiri din noaptea în care ne-am construit ca fiinţă
într-o cameră de hotel undeva în trecut
ai înnoptat în brațele mele ca într-un pământ fertil
și mi-ai promis că nu ai să mai fugi

mai bine așteptăm să treacă și viața asta
și să o luăm de la început


 

2 comentarii la “Spleen

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.