spleen

sau fluturarea mâinii înainte de a mă sinucide

durerea
îmi fulgera oasele cu ger
și ele erau ca de sticlă
pe care dacă le-ai fi lovit
cu un sărut
s-ar fi făcut fărâme

nici nu ştiu cine
și mai ales de ce
mi-a ucis prietenii
îngenuncherea
nici nu mai ştiu câte candele au stins
îngerii orfani mântuiţi
de candoarea mâinii tale stângi
urletul lupilor sfâşia pe furiş
întunericul nopții
rănile din talpă le-am învelit
cu lumină
îţi mai aminteşti câte vieţi am petrecut?

ne aruncam de pe stabilopozi cu capul înainte
parcă eram fantasme ciudate prelinse în cer
îţi aminteşti cum ne resetam de fiecare dată
când
când ne rătăceam între plescăitul heideggerian
şi sughiţul cântăreţei moarte

cum îţi ascunzi rădăcinile în nisip
şi ele cum se prind cu disperare
de amintiri de viață
atunci când ne-am zămislit ca fiinţă
într-o cameră de hotel de la marginea mării
păream că suntem deşi
nu mai eram noi de prea mult timp

ce zici, ai putea să-mi dai brânci în eternitate?

Categorii

Lasă un răspuns