sună din corn

fiecare răsărit de soare
mă prinde cu picioarele îndoite
atârnând în aer
cu genunchii la gură zâmbind tâmp

până și ultima părticică din mine
se împotrivește răsăritului
cu groază
îmi doresc să fie doar întuneric
o noapte veșnică poate fi și moarte
să înmuguresc tot timpul
să-mi dea lăstari albicioși din urechi
din gură din ochi
să mă întind peste larve
peste aerul din ochi

– din mine sar așchii de carne și ură
și sânge și noapte și fierul nebun

voi ajunge și fără picioare
și fără mâini
oriunde îmi doresc
știu! voi folosi fiecare fărâmă din mine
pentru a mă împinge din haos
să mă nasc

lumea asta
ca și fântâna în care sătenii
aruncă caii morți
unde câinii ne sfâșie rupe răni din noi
ei și?

cu sârmă ghimpată
mi-am înfășurat pulpele să trec
vântul aspru ridica rugina din sârmă în aer
și face un nor până la cer