Facerea lumii

– creaţie dumnezeiască –

Dumnezeu, se spune,
nu a avut simţul umorului
s-a născut mai întâi pe el,
din plictiseală,
într-o duminică de vară,
când soarele stătea-n crucea zilei
în echer, elohim
nu ştiu cât timp i-a trebuit
să-nveţe să folosească braţele
că repede a făcut cerul
îl înghesuia din toate părţile nimicul ăsta,
căci peste tot şi toate
exista doar un mare nimic
un talmeş-balmeş fără de măsură
fudul şi stupid
era cât pe-aci să fie turtit
de ceea ce tocmai urma să zămislească,
adică pământul,
ce fapt crucial pentru noi
aşa că din haos tocmai s-a născut pământul
şi Dumnezeu s-a întins să doarmă puţin
până spre dimineaţă
când, fără să-şi dea seama, probabil în vis,
“Să se facă lumină!” a zis
şi se făcu
imediat a realizat că nu-i bine
c-ar mai fi dormit acolo un pic
“Să se despartă lumina de întuneric”
a mai zis
şi repede se făcu noapte şi-a şi adormit
ostenit de-atâta lucrare
deşi pe toate deodată
ar fi putut să le facă
când s-a trezit moşneagul
din lene, boemă, necesitate, poate
câte puţin din toate
n-am înţeles de ce nu ne-a spus niciodată
şi timp berechet oricum mai avea
iar somnul e dulce şi griji vor urma

după ce a întărit cerul
să nu pice peste el hodoronc-tronc
s-a apucat să despartă apele între ele
aşa, în trei straturi,
unul în cer, altul pe pământ
şi cum nu ştia ce să facă cu al treilea
l-a băgat repede sub preş
uitându-se şi-n stânga şi-n dreapta
să nu-l vadă careva
şi iar se făcu seară şi-a mai trecut o zi
parcă a doua.

Când s-a sculat, ud leoarcă,
Dumnezeu a despărţit repede
apa de uscat
şi a numit uscatul pământ
iar apa ocean,
mări, râuri, lacuri şi băltoace
apoi, să-i fie mai moale
a trântit şi-o bucată de iarbă
tocmai bună de saltea
şi cum tare-i dulce somnul la prânz
a făcut şi câţiva copaci
unii s-au nimerit cu poame
dulci şi zemoase
alţii stufoşi numai buni să te apere
de arşiţa soarelui
numai că din greşeală a făcut şi mărul
nimeni nu-i perfect şi-a zis Dumnezeu în barbă
şi a mai făcut un măr,
roşu de astădată.

Când s-a trezit în toiul nopţii
întuneric fiind, s-a speriat atât de tare încât
abia a aşteptat să se facă ziuă
să facă stelele şi luna
iar pentru simetrie a făcut şi soarele, cică
blegul de mine crezusem
că lumina venea de la soare
mai mult ca sigur că mă înşelasem
cum creaţia artă pentru artă de obicei
nu ţine de foame
a mai făcut şi fel de fel de animăluţe
tocmai bune de-o tocană
mai întâi parcă peştii, pentru saramură
şi a fost bine.

Narcisist cum era, în ziua următoare a observat
că nici una dintre vietăţi nu-i seamănă
aşa că a luat un pumn de ţărână,
puţină apă din marea cea sărată
a frământat bine şi m-a făcut pe mine
după chipul şi asemănarea sa
cum nu-i mai rămăsese aluat şi pentru Eva
repede mi-a rupt o coastă
s-o macine
şi aşa de tare m-a durut
încât, ori de câte ori, îl apucă pe Dumnezeu
cheful de creaţie
o rup la fugă
cât mă ţin picioarele

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *