Atelierul de pictură nu este într-o joi

cineva m-a exilat
în propria-mi existență
ca într-o bulă cu pereții de lut
și nu știu cum am reușit să-ți scriu
atât de multe poeme
și versurile să devină nepereche
ori de câte ori se făcea în noi joi

joi e ziua în care băieții din sat
plecam la vânătoare de fluturi
de-a lungul căii ferate
hălăduiam și în cer
dar mai rar

nu știu de ce vecinului meu
i se părea că sunt o întâmplare magică
și ori de câte ori mă vedea
făcea plecăciuni aprindea lumânări
tămâia până și urma pașilor mei nepășiți
ori se târa în genunchi în spatele meu
preț de câteva zile
și nu obosea
iar eu luminam puțin
și plecam acasă

nu am avut curajul
să-l cred pe vecin
îmi smulgeam din carne
pantalonii și haina
apoi alunecam în somn
de obicei dormeam
alteori muream
și-mi trecea timpul
fără să știu
plin de admirație
în genunchi în fața cireșului
ce încă înflorește