Împăratul ceții

e atât de minunat
să desenăm cu creta
pe pereții spitalului
chipuri de îngeri
și ele zidurile să se destrame
să cadă brusc
din înalt
rostogolindu-se în mare

apoi toți bolnavii
să ne încolonăm pe faleză
cu asistenta șefă în frunte
și să ne pierdem
unul câte unul
în umbre

în fiecare noapte
ne întoarcem toți
în locul unde a fost
cândva spitalul
ne ținem de mână
și așteptăm să ni se dea
tramadolul
și un pahar cu apă