Urletul lupului adormit

azi nu mă mai locuiesc
am refuzat deja
aşternutul din frunzele
arse de brumă
precum şi cochilia de melc reformat
spoită cu trafaletul în alb
și refuz să mă mai ţii în braţe
e dreptul meu să cad
de la înălţimea singurului vis
dormit până la capăt

nu am înţeles niciodată de ce
tot timpul tău mă împingeai de la spate
pe şina de gheaţă spre nicăieri
sau poate către ceva ce încă nu se aflase
sau poate nu-l înţelegeam
oricum eram mereu rătăciţi

în fiecare noapte cu lună
se aude urletul din mine uscat
urletul lupului alb adormit
din vremuri străbune în inima mea




Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top