spații înguste

dacă mă uit mai bine în urmă
până şi umbra m-a părăsit
și peste mine
se lasă noaptea și o spaimă năucă
din lumânarea stinsă se prelinge întunericul
și ploaia mă plouă tăcut
în orbita ochiului stă la pândă uitarea
în care lacrimile au săpat șanțuri adânci

am înțeles târziu
că nu e bine să port în mine
toate iubirile
de-a valma cu biserica
construită cu fața în sus
unde icoanele atârnă ca niște limbi de clopot
eu rătăcind în spatele oglinzii cu-n aer boem
cu legitimația de poet în mână
și un felinar obez
în timp ce digul de piatră urcă la cer
cu-n uruit de fiare
și oase sfărâmate cu pumnul de fier

de mă mai vrei
va trebui sa mă aștepți
în casa bântuită de copiii noștri
copii nenăscuți
casa veche de pământ
golită de ferestre
cu pereții ca o piele zbârcită bătrână
unde trebuie să-ți ștergi de pe tălpi
ziua de mâine

până la urmă
ne vom contopi os în os
gând în gând
frunză în frunză
și vom crește cruce sub ferești

Categorii
2 Comments
0 Pings & Trackbacks
0 Pings & Trackbacks

Lasă un răspuns