s-a făcut dintr-odată întuneric

miroseai goală a ploaie
a iarbă crudă strivită
sub umbră uscată sub lună
tramvaiul roşu îți străbătea ochiul
oblic și căprui
prin pieţe de aer tarabe de sânge
în oraşul bolnav felinare fecunde
și între noi
doar pleoapa ca un scut
scânteiază putregaiul prevestitor de ciumă
tot bat clopotele de gheaţă
şi toaca de lemn
câmpia urlă nebună nebună

să nu alergi pe mirişti
îți vor sângera călcâiele
plăsmuire divină
te înalţă mai bine şi te pierde în lumină
cu vântul în suflet cu iarna de mână

acolo în adânc în întuneric e taină
se auzeau doar ochii păsărilor
plesnind cu zgomot și teamă
cad bombe cât casa în lacul de smoală
şuieră gloanţe de fier pe la subsuoară
şi lumea se destramă se tot destramă

nu plânge îmi zici
mai bine caută-mă în stele
sau du-te după amintirea ascunsă
sub digul ceții
unde ne-am rătăcit timizi
unul în altul
în luna mai într-o seară
viziunea noastră de fiară
apoi explozii de îngeri
de flori de sânziene
ce lume nebună, nebună