Poemele săptămânii uitate,  Poezie

Poemul de miercuri

într-o după-amiază de vară
Dumnezeu ne-a chemat la el
ne-a dat câte un poem
să-l scriem pe suflet cu sânge
și un crin
după care puteam să facem ce vrem
pitiți
între două femei
și o sticlă cu vin

cel mai greu
se dăltuiau versurile clasice
ele se încăpățânau mai tot timpul
la nemurire
literă cu literă
și noi ne pierdeam răbdarea
și eșuam într-o lene
ridicolă

tot căutam rime sublime
în vinul prost
mai rătăceam și printre alte poeme
în cârciumi sticloase cu ciclopi
jumătate himere
jumătate șchiopi

fratele meu geamăn
s-a sinucis cu o frunză în somn
i s-a părut o blasfemie
să atingă un poem
cu un suflet de om
nu am putut să-i plâng
pieirea
pe atunci lacrimile mele
erau neprețuite
iar despre moarte
mi se vorbea numai de bine

când toți am terminat
de scris
poemul până la ultimul cuvânt
sufletele noastre
pline de versuri
șiroind
deveniseră inutile
ca și cum te-ai fi dezbrăcat
de femeie pe întuneric
atunci mi-am aprins o țigară
și priveam
cum unii aruncau sufletele noastre
de-a valma
în groapa comună
peste crinii rămași



Un comentariu

  • cara nico

    E foarte tulburătoare poezie. Și frumoasă. Totuși o stare foarte grea… îmi lasă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll Up