Poemul de miercuri

într-o după-amiază de vară
Dumnezeu ne-a chemat la el
ne-a dat câte un poem
să-l scriem pe suflet cu sânge
și un crin
după care puteam să facem ce vrem
uitaţi sau ascunşi
între două femei
şi o sticlă cu vodcă

cel mai greu
se dăltuiau versurile clasice
ele se încăpăţânau mai tot timpul
la nemurire
literă cu literă
şi noi ne pierdeam răbdarea

tot căutam rime sublime
în vinul prost
mai rătăceam şi printre alte poeme
în cârciumi sticloase cu ciclopi
jumătate himere jumătate şchiopi

fratele meu geamăn
s-a sinucis cu o frunză în somn
i s-a părut o blasfemie
să atingă un poem
cu un suflet de om
nu am putut să-i plâng
pieirea
pe atunci lacrimile mele
erau nepreţuite
iar despre moarte
mi se vorbea numai de bine

când toţi am terminat
de scris
poemul până la ultimul cuvânt
sufletele noastre
pline de versuri
şiroind
deveniseră inutile
ca şi cum te-ai fi dezbrăcat
de femeie pe întuneric
atunci mi-am aprins o ţigară
şi priveam
cum unii aruncau sufletele noastre
de-a valma
în groapa comună
peste crinii rămaşi



Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top