Poemul de sâmbătă

e dimineață dar mai ales e sâmbătă
aici sâmbăta e o zi specială
e subliniată cu roșu în calendar
asistentele nu mai târâie după ele
cărucioarele cu seringi
cu perfuzii pansamente sterile sau morfină
își fâlfâie halatele lor albe
un alb străveziu
și se preling feline
peste paturile bolnavilor
pe care-i mângâie pe frunte
și îi sărută trist pe tâmplele
îmbătrânite de vânt și durere

prin salonul nostru mai trece
din când în când și moartea
deschide ușa ne zâmbește chinuit
și ne face cu mâna
nu prea mai avem timp de nimicuri
poate nici stare să-i răspundem la fel
cum îți spuneam e sâmbătă
ne îmbrăcăm pijamalele de gală
și ieșim încolonați pe balcon
să privim marea hulpavi
și tâmp
și ea să ne străpungă pieptul
cu fiorul ei clasic
e ca și cum am primi
împărtășania pentru ultima oară

murim nefiresc cu fiecare dezastru
cu fiecare clipă încolțită de umbre
cu degetul deja în sevraj
desenez o floare pe geamul murdar
mă caut ca să mă pierd
sinucigaș…

urletul lupului alb
îmi stă de-o veșnicie
înfipt adânc în gât
nici nu mai sunt în stare
să mă aud așa tânguit
mă sfâșie doar încet și prelung

încă mai e sâmbătă totuși
cum îți spun
gândacii mărșăluiesc cu miile
se scurg lipicios pe gresie pe zid
am prins unul
și i-am zis Vasile
gândacul Vasile
pe care l-am țintuit c-un bold
și l-am pus la păstrare
între orele stupide
dintre noapte și zi
dintre mine
și cel care aș fi putut să fiu
răstignit acum pe-un pat de spital
speriat și uitat

în fiecare zi
îi dau gândacului firimiturile
adunate peste zi

știi cât de ușor e să mă cuprind
să mă îmbrățișez în vis
e dimineață şi sâmbătă îți zic
azi am să intru în mare
şi voi înota îndârjit
tot timpul rămas și promis