Poemul de sâmbătă

e dimineaţă dar mai ales e sâmbătă
aici sâmbăta e o zi specială
o zi fundamentală deja
asistentele nu mai târâie după ele
cărucioarele cu seringi
cu perfuzii pansamente sterile morfină
îşi fâlfâie halatele lor albe
străvezii
și se preling feline
peste paturile bolnavilor
pe care-i mângâie pe frunte
și îi sărută trist pe tâmplă

prin salonul nostru mai trece
şi moartea
deschide uşa şi ne face cu mâna
n-avem timp poate
nici stare
e sâmbătă cum îţi zic
ne îmbrăcăm pijamalele de gală
şi ieşim
încolonaţi pe balcon
să privim marea lacomi şi tâmpi
și ea să ne străfulgere
cu fiorul ei clasic
ca şi cum am primi
împărtăşania dintâi

murim nefiresc cu fiecare dezastru
cu fiecare clipă încolţită de umbre
cu degetul în sevraj
desenez o floare pe geamul murdar
mă caut ca să mă pierd
sinucigaş
câtă plăcere poţi găsi în neputinţă
sau în ratare
ştie cumva cineva?

urletul lupului alb
îmi stă de-o veşnicie
în gât înfipt în tâmplă
nici nu mai sunt în stare
să mă aud tânguit
să știu ce se întâmplă
îmi sfâşie doar încet și prelung

încă mai e sâmbătă totuşi
cum îţi spun
gândacii mărşăluiesc cu miile
se scurg lipicios pe gresie pe zid
am prins unul
şi i-am zis vasile
gândacul vasile
pe care l-am ţintuit cu-n bold
şi l-am pus la păstrare
între orele stupide dintre noapte şi zi
dintre mine şi cel ce aș fi putut fi
răstignit acum pe-un pat de spital
îngrozit și uitat

în fiecare zi
îi dau gândacului firimiturile
adunate de mine peste zi

știi cât de uşor e să mă cuprind
să mă îmbrăţişez în vis
e dimineaţă şi sâmbătă îţi zic
am să intru în mare
şi voi înota înspre apus
tot timpul rămas și promis




1 thought on “Poemul de sâmbătă”

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top