Gândul păcat și noaptea mântuirii

femeie risipă
femeie năpastă
cum îmi bântui tu patul
cu pielea și cărnurile-ți tremurânde
cu oasele de fum
oase de foc și trup de vânt
iar trupul îţi miroase ipocrit
a mântuire
miroase a mir și a nemurire
miroase a smirnă și tămâie
înger vlăguit
cu zborul în vrie

urcă-te pe cruce îmi spui
şi mă urc
iar pohta ţi s-a desfăcut
ca o scoică roz
și mă bâlbâi și transpir
îmi dau și lacrimile
suspin
şi vorbe multe îţi zic
la ureche
şi mă împuşc
și dintr-odată
îmi cresc aripi
și mă duc

Nichita,
apropie-te de mine
să pot să tac
un strop de linişte măcar
în templul tău să fac
ceara lumânării
ţi se prelinge
mereu în ochi
o stea stă să cadă
un om tocmai s-a frânt
iar luna este banul
pe care podarului eu să-l arunc

femeie femeie
cui i te mai închini
cui îi mai dai brânci
în abisul întunecat
mai bine
risipește-te-n mine
e noaptea mântuirii
e noaptea
gândului păcat
iar mâna mea subțire
desenează alb
un chip suav de zână
un trup scălâmb și flasc
un chip suav
un trup plăpând
şi dorul revenirii

hei, trezeşte-te Petre
e noaptea ta