deodată e un foşnet ciudat
în prunii sălbatici
adunaţi în pâlcuri
la marginea oraşului
frunzele ţâşnesc din muguri
deja ruginii
se înalţă puţin
atât cât să creadă
că au învăţat să zboare
după care încet încet
se aștern în tomberoane
şi se albăstresc
oraşul deja e albastru
enorm monoton
luăm frunză cu frunză
şi le vopsim curcubeu
oricum e haos pe străzi
noi cei din spital orbisem
de atâta nuanță de atâta speranță
ne aruncam entuziaşti de pe acoperiș
unul după altul
trec spitalele municipale în zbor
huruind şi ele albastru
bulevardele s-au urcat deja în pod
băncile s-au închis la culoare sihastru
poliţiştii de pază îşi împing
chipiul pe ceafă
mormăim în biserici
greu la icoane
doar câte un cuc îşi mai caută
puii rătăciţi prin cotloane
noroc că prunilor li s-a interzis albastrul
şi frunzele au plecat haihui în cer
într-un ritual senil dar vioi
ca un zbicer
Comentarii recente