Candoarea prunilor cu frunze albastre

deodată e un foşnet ciudat
în prunii sălbatici
adunaţi în pâlcuri
la marginea oraşului
frunzele ţâşnesc din muguri
deja ruginii
se înalţă puţin
atât cât să creadă
că au învăţat să zboare
după care încet încet
se aștern în tomberoane
şi se albăstresc

oraşul deja e albastru
enorm monoton
luăm frunză cu frunză
şi le vopsim curcubeu
oricum e haos pe străzi
noi cei din spital orbisem
de atâta nuanță de atâta speranță
ne aruncam entuziaşti de pe acoperiș
unul după altul

trec spitalele municipale în zbor
huruind şi ele albastru
bulevardele s-au urcat deja în pod
băncile s-au închis la culoare sihastru
poliţiştii de pază îşi împing
chipiul pe ceafă

mormăim în biserici
greu la icoane
doar câte un cuc îşi mai caută
puii rătăciţi prin cotloane

noroc că prunilor li s-a interzis albastrul
şi frunzele au plecat  haihui în cer
într-un ritual senil dar vioi
ca un zbicer