Perpetua greșeală

oare cine e responsabil cu aruncarea noastră în viață ca oameni, fiindcă cineva trebuie să fie și nu o să înțeleg de ce suntem nepregătiți pentru toate nici măcar să iubim nu știm iar de murit murim cei mai mulți fără stil sau demnitate închidem ochii și ne ducem singuri și ne cufundăm în uitare fără niciun sens nici măcar moartea nu ne-a aparținut vreodată iar cei mai mulți nici măcar până atunci nu am înțeles viața lumina mereu ne-a căzut de sus cu zgomot întunericul ne strivește perfid toată viața ne este o cumplită hărmălaie și nici un cântec nu răzbate până la noi și nici un strop de frumos nu ne bucură ochi toții suntem năuci și flămânzi de cunoaștere așa în general dar niciodată de lucruri sau fapte mărețe fără să știm frunze uscate ne acoperă ochii și frunțile și tâmplele târzii avem puțina lumină primită strivită dureros între gene și mersul șovăit ne poartă din perete în perete până nu mai rămâne din noi nimic

dar cel mai tare ne doare singurătatea și deși suntem foarte atenți ca nu cumva să fim părăsiți primii care pleacă de lângă noi fără pic de noimă suntem chiar noi