Uluire apoi izgonirea din vis

tu te îndepărtezi încet
încet egal și implacabil
cu strada mea în piept
și strada brusc a încărunțit
și nu mai am puterea să te strig
și nu mai am puterea să te întorc
și nu mai am puterea să te rog
și nu mai am nimic ce să te rog
și nu mai am nici ce să plâng
și nici nu mai pot să te plâng
nimic nu mai am
încremenit în propria-mi nemișcare
lipit de zid lipit și de uitare
și umbră mi se face în zare
și am muțit și am orbit
o, degetele mele reci și neclare
neputința mea se pare
e bănuțul de dat bănuțul de aramă
pentru a trece în partea cealaltă
a oglinzii de ger și a lumii de apoi

amintirile cu tine au devenit cuvinte
pe care din când în când
le amestec cu degetele mâinii stângi
cu degetele mele oarbe și plânse
și de fiecare dată
mă cuprinde o tristețe de mor
apoi mă preling și eu din trup
ca o umbră
și mă pierd cu fiecare clipă
și nu mă mai găsesc