Utopia ca o ficțiune violentă

cum ai putea plia o oglindă în oglindă
până la ultima fărâmă de lumină
fără să spargi niciuna dintre amintirile cu tine
adunate în timp ca suflet gospodar
care își face vara lumină și cireșe și fluturi și albine
și iarna pat nupțial și catedrale și lună plină

uite-te cum pliem amândoi lumina în fața oglinzii
până la ultima cuantă până la ultima urmă de ea, urmă divină
uite-te și la noi ce bine ne e împreună
mai ales acum, abia reîntors dintr-un timp străin
și uite cum pliem timpul cuantic, timpul pierdut, timpul rușine
și aproape nu ne mai știm poate chiar rușinați de ce deveniserăm
de convertire mai ales dar și de nelumină
dar cu dorința de a o lua de la cap
de a construi un timp al miracolului
un timp al minunii ce ni se poate întâmpla
simplu atât de simplu ca orice minune