• Poemele săptămânii uitate,  Poezie

    ține-mă de mână

    ţine-mă de mână până la sfârşitul iernii și nu – mi da drumul că mă pierd trece-mă strada când noaptea îmi străpunge tâmpla și pier sunt bărbatul care îţi sărută paşii care îţi iubeşte urma trecerii sufletului prin ochi sunt doar un fluture de aer născut și aruncat din cer îți spun că deja e prea târziu în anii mei să pot să te pierd nu-i nimic îmi spui uite, a murit luna și noi vom fi veșnici împreună vom strălucii în locul ei să ne ținem de mână şi să trecem strada împreună sprijiniţi umăr lângă umăr

  • Poemele săptămânii uitate,  Poezie

    sună din corn

    fiecare răsărit de soare mă prinde cu picioarele îndoite atârnând în aer cu genunchii la gură zâmbind tâmp până și ultima părticică din mine se împotrivește răsăritului cu groază îmi doresc să fie doar întuneric o noapte veșnică poate fi și moarte să înmuguresc tot timpul să-mi dea lăstari albicioși din urechi din gură din ochi să mă întind peste larve peste aerul din ochi – din mine sar așchii de carne și ură și sânge și noapte și fierul nebun voi ajunge și fără picioare și fără mâini oriunde îmi doresc știu! voi folosi fiecare fărâmă din mine pentru a mă împinge din haos să mă nasc lumea asta…

  • Poemele săptămânii uitate,  Poezie

    spleen

    sau fluturarea mâinii înainte de a mă sinucide durerea îmi fulgera oasele cu ger și ele erau ca de sticlă pe care dacă le-ai fi lovit cu un sărut s-ar fi făcut fărâme nici nu ştiu cine și mai ales de ce mi-a ucis prietenii îngenuncherea nici nu mai ştiu câte candele au stins îngerii orfani mântuiţi de candoarea mâinii tale stângi urletul lupilor sfâşia pe furiş întunericul nopții rănile din talpă le-am învelit cu lumină îţi mai aminteşti câte vieţi am petrecut? ne aruncam de pe stabilopozi cu capul înainte parcă eram fantasme ciudate prelinse în cer îţi aminteşti cum ne resetam de fiecare dată când când ne rătăceam…

  • Poemele săptămânii uitate,  Poezie

    spitalul era gol

    ploua dinspre pământ spre cer şi cerul se înroşeşea miraculos priveam uimiţi la el şi ne bucuram de zor sub stelele de neon verzi sau roz Isus răstignit răstignit în icoane şi îngălbenit de fum ţinând în pumnul strâns bănuţul de aramă când m-am trezit spitalul era gol pentru noi spitalul era ca un cimitir viu golit de viață și de bolnavi târzii tulburat pustiit viscolit cineva a lăsat semne de fum pe pereți ca în sfintele cărţi şi noi bâjbâim de-a lungul spitalului încercând să înţelegem și să-l învățăm pe de rost împletește-mi părul în cozi îţi zic uite cum îţi tace inima parcă nici nu mai respiri! ştii,…

  • Poemele săptămânii uitate,  Poezie

    spații înguste

    dacă mă uit mai bine în urmă până şi umbra m-a părăsit și peste mine se lasă noaptea și o spaimă năucă din lumânarea stinsă se prelinge întunericul și ploaia mă plouă tăcut în orbita ochiului stă la pândă uitarea în care lacrimile au săpat șanțuri adânci am înțeles târziu că nu e bine să port în mine toate iubirile de-a valma cu biserica construită cu fața în sus unde icoanele atârnă ca niște limbi de clopot eu rătăcind în spatele oglinzii cu-n aer boem cu legitimația de poet în mână și un felinar obez în timp ce digul de piatră urcă la cer cu-n uruit de fiare și oase…

  • Poemele săptămânii uitate,  Poezie

    se rupe în fâşii

    ţipă în mine bezmetic noaptea și boala și moartea cu părere de rău mi se rupe în fâşii carnea trădată și oasele se sparg ca lovite de-un călău îți este milă de mine uneori plângi întristată tăcerea se așterne pe străzile înfundate îmi strâng pumnii scrâșnind până când țâșnește din ei lumină spectacol trageri de cortină în mine se aud degrabă trădările și orele lungi asudate în ciudă și peste voința noastră trupul se odihnește pe umăr de furtună s-o facem lată îmi zici și te ascunzi într-un trup de zână în actul doi stau singur în dormitorul capcană cu perdele roz la fereastră privirea stă agățată de peretele mov…

  • Poemele săptămânii uitate,  Poezie

    să murim într-o tandră uimire

    la noapte am să visez cum voi zbura pe deasupra oraşului aripile îmi vor fi mari şi puternice de zeu tânăr mă voi opri la fereastra ta şi mă vei întreba dacă zbor eu îţi voi răspunde că nu nu zbor doar visez nu ar trebui să-ţi fie teamă uneori mi se întâmplă să mor moartea aceea dintre singurătăți poate singurătatea mea şi singurătatea ta ţinându-se de mână şi unde muzica nu se cântă ci doar se aude curgând poate urma unui suflet / poate umbra unui dor / lunecă încetișor… de un timp umbra şovăie să mă mai urmeze cumva e gata să găsească pe altcineva tu mă chemai…

  • Poemele săptămânii uitate,  Poezie

    să mori inutil

    pentru Dumnezeu mereu am fost un spin în călcâi ce rană duioasă ca un imn de câte ori ne întâlneam i se umezea aerul din nimb cred că nici el nu ştia ce e cu mine pentru ce m-a născut strângea din dinţi şi mergea mai departe şchiopătând dumnezeiește cum aș putea să mă simt în pântecul morții să-ți spun că e bine? e bine atunci doar că tot singur sunt nici nu mai știu de ce am murit de unde-am avut atâta entuziasm la început rătăcesc între zidurile de aer până obosesc cineva îmi tot spune că e bine aici în cer și mă uit și mă pier cu…

  • Poemele săptămânii uitate,  Poezie

    s-a făcut dintr-odată întuneric

    miroseai goală a ploaie a iarbă crudă strivită sub umbră uscată sub lună tramvaiul roşu îți străbătea ochiul oblic și căprui prin pieţe de aer tarabe de sânge în oraşul bolnav felinare fecunde și între noi doar pleoapa ca un scut scânteiază putregaiul prevestitor de ciumă tot bat clopotele de gheaţă şi toaca de lemn câmpia urlă nebună nebună să nu alergi pe mirişti îți vor sângera călcâiele plăsmuire divină te înalţă mai bine şi te pierde în lumină cu vântul în suflet cu iarna de mână acolo în adânc în întuneric e taină se auzeau doar ochii păsărilor plesnind cu zgomot și teamă cad bombe cât casa în lacul…

  • Poemele săptămânii uitate,  Poezie

    rostogoliri

    în ochii tăi femeie ca la orice femeie se simte prezența îngerului doar ești zămislită dintr-o coastă a lui Adam creat la rândul lui după chipul și asemănarea lui Dumnezeu hărăzită să ai vlăstare tu și Satan cineva mi-a spus că în inima ta în formă de frunze e o amprentă divină și o copită de drac ştiam şi eu doar ce locuisem acolo le ţineai undeva într-un colţ sub ele mai erau câteva fire de busuioc și o lacrimă mare fruntea ta pierdută în umbră e parte a misterului ca şi cum toate secretele lumii s-au adunat în ea în schimb ceea ce nu îndrăzneai să crezi adevărata semnificație…

Scroll Up Scroll Up