Category Archives: Poemele săptămânii uitate

  • să mori inutil

    0 Comments

    pentru Dumnezeu
    mereu am fost un spin în călcâi
    ce rană duioasă ca un imn
    de câte ori ne întâlneam
    i se umezea aerul din nimb
    cred că nici el nu ştia
    ce e cu mine pentru ce m-a născut
    strângea din dinţi
    şi mergea mai departe şchiopătând
    dumnezeiește

    cum aș putea să mă simt în pântecul morții
    să-ți spun că e bine?
    e bine … (Citește mai departe)

  • s-a făcut dintr-odată întuneric

    2 Comments

    miroseai goală a ploaie
    a iarbă crudă strivită
    sub umbră uscată sub lună
    tramvaiul roşu îți străbătea ochiul
    oblic și căprui
    prin pieţe de aer tarabe de sânge
    în oraşul bolnav felinare fecunde
    și între noi
    doar pleoapa ca un scut
    scânteiază putregaiul prevestitor de ciumă
    tot bat clopotele de gheaţă
    şi toaca de lemn
    câmpia urlă nebună nebună

    să nu alergi pe mirişti
    îți … (Citește mai departe)

  • rostogoliri

    0 Comments

    în ochii tăi femeie ca la orice femeie
    se simte prezența îngerului
    doar ești zămislită dintr-o coastă
    a lui Adam
    creat la rândul lui după chipul
    și asemănarea lui Dumnezeu
    hărăzită să ai vlăstare
    tu și Satan

    cineva mi-a spus
    că în inima ta în formă de frunze
    e o amprentă divină și o copită de drac
    ştiam şi eu doar ce locuisem acolo
    le … (Citește mai departe)

  • poveste tulburată

    2 Comments

    îţi mai aduci aminte?
    îţi spuneam că nu e vis
    că existăm
    deodată ne însufleţeam
    două aripi de foc
    lovindu-ne de tâmpla cerului
    ca de un zid
    în lumea sfârşită totul ne era permis
    cu noi se începe cu noi sfârşim
    suntem exact ceea ce ştim
    ce vrem ce iubim ce murim
    şi unde zeii au pierit
    de mult ucişi
    striviţi cu nepăsare
    în timpul … (Citește mai departe)

  • pruni cu frunze albastre

    0 Comments

    deodată e un foşnet ciudat
    în prunii sălbatici
    adunaţi în pâlcuri
    la marginea oraşului
    frunzele ţâşnesc din muguri
    deja ruginii
    se înalţă puţin
    atât cât să creadă
    că au învăţat să zboare
    după care încet încet
    se aștern în tomberoane
    şi se albăstresc

    oraşul deja e albastru
    enorm monoton
    luăm frunză cu frunză
    şi le vopsim curcubeu
    oricum e haos pe străzi
    noi cei din … (Citește mai departe)

  • mănunchi de lumini

    0 Comments

    pe sâni îţi presăram fluturi
    petale miere şi foc
    şi te sărutam pe tălpi
    pe glezne pe umeri pe gât
    pe sufletul tău

    de ziua împăcării
    pulpele îţi ard cumplit
    cârlionţi de iarbă crudă
    ţi se împletesc pe glezne
    sărutul tău e parcă o mie
    de guri flămânde şi te cuprind
    eşti jumătatea mea de om
    divină
    sunt jumătatea ta de cerc
    de lumină
    înfășurat … (Citește mai departe)