• Poemele săptămânii uitate,  Poezie

    poveste tulburată

    îţi mai aduci aminte? îţi spuneam că nu e vis că existăm deodată ne însufleţeam două aripi de foc lovindu-ne de tâmpla cerului ca de un zid în lumea sfârşită totul ne era permis cu noi se începe cu noi sfârşim suntem exact ceea ce ştim ce vrem ce iubim ce murim şi unde zeii au pierit de mult ucişi striviţi cu nepăsare în timpul lor în somnul nostru cineva îmi spunea că femeile singure râd noaptea în somn în hohote scrâşnit bărbăţii singuri devin lumânări resemnaţi tulburi neîmpliniţi pe umeri au cerul în suflet moartea şi miros a frig acum despre noi nu se mai aude nimic ne-am uitat…

  • Poemele săptămânii uitate,  Poezie

    mănunchi de lumini

    pe sâni îţi presăram fluturi petale miere şi foc şi te sărutam pe tălpi pe glezne pe umeri pe gât pe sufletul tău de ziua împăcării pulpele îţi ard cumplit cârlionţi de iarbă crudă ţi se împletesc pe glezne sărutul tău e parcă o mie de guri flămânde şi te cuprind eşti jumătatea mea de om divină sunt jumătatea ta de cerc de lumină înfășurat cu umbră peste umeri misterios o mie de îngeri au picat din cer toți deodată în iarba pătată cu umbră grea și aspră – te-am tot căutat prin aşternuturi amare străine şi nu te-am mai găsit nicăirea femeie prinsă de îngerii beţi de subsuoară sau…

  • Poemele săptămânii uitate,  Poezie

    Un altfel de singurătate

    parcă prea de tineri îmi mor prietenii la moartea mea nici nu mai am pe cine să chem să stăm de vorbă un ceas întreg în geana de lumină de sub cruci bate vântul crunt printre noi înghesuindu-ne sub lună ce umbre grele paşi târşiţi trec zilnic peste urmă vin cucii să-mi cosească grâul crescut sălbatic printre pruni rugina coasei se ridică nori roşii peste nuci dinspre livezi se tot aude-o şoaptă cum că am să zbor curând spre altă soartă la mine-n sat se văd combinele cum urcă grâul gâfâind în mori şi cum se dă de zor luminii cu catran sub nori

  • Poemele săptămânii uitate,  Poezie

    Dincolo

    se mai aud din când în când paşii târşiţi pe nisipul pustiului bântuit de îngeri timpul scurs din trup ca dintr-o clepsidră crucificaţi acest trup crucificaţi acest trup de albastru trup plăpând mă tot îndemn și strig la voi chiar și în adânc de fluture sunt om îți spun mai bine privește vântul cum netezeşte depărtările puse de noi între noi și cum continuăm să ne îndepărtăm de noi grăbiţi stă în firea noastră să ne sinucidem aruncându-ne din cer să ne zdrobim cu ură cu furie de caldarâmul stingher în fiecare dintre noi se află un om un fluture un om o renunţare şi sigur tot nimicul lumii strâns…

  • Poemele săptămânii uitate,  Poezie

    Facerea lumii

    – creaţie dumnezeiască – Dumnezeu, se spune, nu a avut simţul umorului s-a născut mai întâi pe el, din plictiseală, într-o duminică de vară, când soarele stătea-n crucea zilei în echer, elohim nu ştiu cât timp i-a trebuit să-nveţe să folosească braţele că repede a făcut cerul îl înghesuia din toate părţile nimicul ăsta, căci peste tot şi toate exista doar un mare nimic un talmeş-balmeş fără de măsură fudul şi stupid era cât pe-aci să fie turtit de ceea ce tocmai urma să zămislească, adică pământul, ce fapt crucial pentru noi aşa că din haos tocmai s-a născut pământul şi Dumnezeu s-a întins să doarmă puţin până spre dimineaţă…

  • Critică & recenzii,  Poemele săptămânii uitate

    Poetul poemelor din săptămâna uitată

    „Cum facem uneori schimb de purtători ai poeziei, eu i-am prezentat diriguitorului revistei „Helis” câțiva autori, după părerea mea, demni de luat în seamă, altfel s-ar scufunda printre cutele anonimatului înainte să le aflăm puterile creative; la rândul său m-a tras de mânecă, dacă i s-a ivit prilejul, ceea ce s-a întâmplat o dată în plus în numărul din ianuarie 2014 al revistei, unde a apărut numele unui poet necunoscut deasupra a șase poeme pur și simplu surprinzătoare. Aveam să aflu după câteva zile că poetul îmi era cunoscut cel puțin fizic, am dialogat de mai multe ori cu niște ani în urmă, cunoscându-i destul de vag preocupările. Inginer electronist…

  • Poemele săptămânii uitate,  Proză

    Gândacul Vasile

    Anul trecut, în salonul unu de la etajul trei al spitalului municipal, dintre miile de gândacii care foşgăiau pe pereţi, unul dintre ei atrăgea atenţia, era mai leneş, mai încet.. Stătea sprijinit în antene şi visa, uneori recitam amândoi poeme de amor, alteori se agăța de un strop de var și rămânea suspendat ceasuri întregi. Era un gândac molcom, gândac moldovenesc, rânjind după antene. L-am prins şi aşa a devenit gândacul meu, gândacul Vasile, fără să știu că în curând va deveni cel mai popular dintre toţi gândacii din lume. Mi-a prins bine că m-am împrietenit cu el, ori de cate ori aveam dureri foarte mari venea lângă mine, cred…

  • Poemele săptămânii uitate,  Poezie

    Împăratul ceții

    e atât de minunat să desenăm cu creta pe pereții spitalului chipuri de îngeri și ele zidurile să se destrame să cadă brusc din înalt rostogolindu-se în mare apoi toți bolnavii să ne încolonăm pe faleză cu asistenta șefă în frunte și să ne pierdem unul câte unul în umbre în fiecare noapte ne întoarcem toți în locul unde a fost cândva spitalul ne ținem de mână și așteptăm să ni se dea tramadolul și un pahar cu apă

  • Poemele săptămânii uitate,  Poezie

    Gând pervers cu o maseuză și un bărbat blond

    tristeţea zilei apoi nimicul din noi eu stând pe balcon ca în fiecare dimineaţă cu soarele în ochi iar în salonul unu maseuza îşi plimbă mâinile uşor pe gambele pe tălpile bărbatului blond paralizat pe viață de la mijloc în jos maseuza e planturoasă are coapsele lungi prin halatul alb străveziu se ghicesc sânii obraznici cu sfârcuri rozalii iar mâinile îi urcă şerpuind tot mai sus și mai sus mi-e sete şi gem tremur uşor mă tulbur transpir tălpile bărbatului blond asudă brusc și abundent orgasm săvârşit mister gâfâi și mă sprijin uşor de stâlpul ferestrei de la etajul trei

  • Poemele săptămânii uitate,  Poezie

    Gând subscris

    câtă durere e adunată în mine câte lacrimi vor şiroi în ochi străini câtă iarnă va fi în cer doamne câtă tristeţe şi jale e la mine în suflet sărută-mi picioarele iubito şi nu mă plânge, m-am dus poate aşa o fi mai bine poate aşa a fost scris hai înnoadă-mi aripa frântă şi du-mă acasă pe-o coamă de vânt la mine-n cer e frig iubito iar întunericul zurliu îmi înfăşoară gleznele ca nişte şerpi mă împiedic pic din nor în nor la nesfârșit sărută-mi tâmpla şi nu mă plânge că m-am dus cât de curând voi reveni în somnul tău timid ştiu sigur că poemul acesta e cheia e…

Scroll Up Scroll Up