Petre Ioan Crețu

iau cuvintele adunate în noi unul câte unul şi le storc de ce au ele mai bun mai ales de poezie după care le arunc pe străzi să le devoreze şobolanii silabă cu silabă și ei le învățau mai întâi pe de rost deși știau că nu le folosesc la nimic aș putea să răstignesc toate cuvintele pe crucea tăcerii dar mi se pare o pedeapsă mult prea aspră pentru ziua de joi

într-o după-amiază de vară Dumnezeu ne-a chemat la el ne-a dat câte un poem să-l scriem pe suflet și un crin după care puteam să facem ce vrem pitiți între două femei și o sticlă cu vin cel mai greu se dăltuiau versurile clasice ele se încăpățânau mai tot timpul la nemurire literă cu literă și noi ne pierdeam răbdarea și eșuam într-o lene ridicolă tot căutam rime sublime în vinul prost mai rătăceam și printre alte poeme în cârciumi sticloase cu ciclopi jumătate himere jumătate șchiopi fratele meu geamăn s-a sinucis cu o frunză în somn i s-a părut o blasfemie să atingă un poem cu un suflet de…

prin geamul murdar se vedea o lumină ciudată ceva între verde și mov, soarele biciuia marea c-o mie de cnuturi ca și cum ar ploua de undeva, nu departe de mal, delfinul meu îmi făcea semn cu aripioarele, eram la etajul al treilea al spitalului într-un scaun cu rotile care nu era al meu dar era comod priveam marea și mă bucuram sorbeam din cafea și trăgeam cu nesaț din țigară, de atâta încântare în mine se-auzea solemn muzică Deep Purple parcă Fools îmi era bine țineam ochii închiși și sorele mi se lipise de tâmplă tâmpla era sprijinită de geam geamul cu o mie de vise mai erau și…

cumva acolo sus se-ntâmplă ceva fabulos momentul acela de linişte de dinaintea creaţiei poate – în mine încolţesc sacre icoane le ud cu lacrimi le hrănesc cu suferinţă și puţin rom din când în când și vodcă până cresc mari apoi când le vine sorocul vin iconarii să le cumpere iar eu le lipesc timbre ştampilate pe frunte