• Poemele săptămânii uitate,  Poezie

    Gând a nedumerire în roz

    într-o noapte aici la spital cineva mi-a lipit pe ochiul drept o folie străvezie şi roz e drept că nu prea mai pot să deschid ochiul dar încă nu mă deranjează în fața spitalului au răsărit din senin câteva cruci doi doctori şi o asistentă bătrână au început să caute pe plajă printre scoicile sparte în nisip printre pietrele colorate semințe de îngeri pe care să le sădească printre crucile abia răsărite să le poarte noroc Nichita, nu vrei un câine? l-am dresat să nu mai latre la lună dă doar cuminte din coadă şi udă toţi pomii cu toate astea în loc să mă bucur de noua mea viziune…

  • Poemele săptămânii uitate,  Poezie

    Urletul lupului adormit

    azi nu mă mai locuiesc am refuzat deja aşternutul din frunzele arse de brumă precum şi cochilia de melc reformat spoită cu trafaletul în alb și refuz să mă mai ţii în braţe e dreptul meu să cad de la înălţimea singurului vis dormit până la capăt nu am înţeles niciodată de ce tot timpul tău mă împingeai de la spate pe şina de gheaţă spre nicăieri sau poate către ceva ce încă nu se aflase sau poate nu-l înţelegeam oricum eram mereu rătăciţi în fiecare noapte cu lună se aude urletul din mine uscat urletul lupului alb adormit din vremuri străbune în inima mea

  • Poemele săptămânii uitate,  Poezie

    Gând proscris

    femeie risipă cum îmi bântui tu patul cu cărnuri tremurânde cu oase fumegânde oase de foc iar trupul îţi miroase ipocrit a mântuire a mir a smirnă și tămâie înger vlăguit cu zborul în vrie urcă-te pe cruce îmi spui şi mă urc iar pohta ţi s-a desfăcut ca o scoică repede mă bâlbâi transpir îmi dau și lacrimi suspin şi vorbe multe îţi zic la ureche şi mă împuşc și dintr-odată îmi cresc aripi și mă duc Nichita, apropie-te de mine să tac un strop de linişte în templul tău să fac ceara lumânării mereu în ochi ţi se prelinge o stea stă să cadă un om tocmai se…

  • Poemele săptămânii uitate,  Poezie

    Sfârşitul săptămânii uitate

    ruga să-ți fie blestem bolborosit rostogolit aripă neterminată mai ales un crâmpei de fântână să ai în suflet o tristețe înfiptă în ochiul căprui – nu mai căuta versuri frumoase în biblioteci mai bine uită-te-n oglindă tu poezie nescrisă, tu gând pervers! nu-mi pasă continui să înfig crini ofiliți în visele tale nedormite atâta iubire am irosit amândoi indecent şi atâta ură chinuită am adunat în noi încât auzim cum câinii hăcuiesc clipele noastre divine zborul nostru nelumesc îngerii nu se mai nasc sunt doar desenați de copii cu creta la radio se vorbește de cartierul în care betoanele străzilor sunt populate cu îngeri desenați de copiii blonzi damnați sau…

  • Poemele săptămânii uitate,  Poezie

    Hai-hui printre stihii

    mă prelingeam așa din înalturi stupid cu hainele sfâșiate de spini cu pieptul scobit iar pulpa îmi era ruptă de câinii câinii aceia alburii fusiformi nălucile nopții cu ochii înroșiţi de teamă de ură de viscol nu mă întreba de ce așa a fost să fie m-am trezit deodată lichid purtător de tăcere purtător de destin în zbor deasupra livezii de pruni era atâta liniște în jur încât auzeam pruna crescând cu brațe subțiri cu umeri aduși dar cel mai bine îmi stătea tristețea şi asta mă neliniștea de obicei şi rătăceam bezmetic printre lumini ciudate uneori printre amintiri amestecate niciodată sătul niciodată înfometat doar setea uscată de lup îmi…

  • Poemele săptămânii uitate,  Poezie

    Rătăcitor printre zilele rămase şi uitate demult

    veşnic rătăcitor între ziua de ieri şi ziua de mâine pe coridoarele pictate de tine cu nelinişti cu mână tremurândă și mă lovesc bezmetic de pereţii scunzi ca într-un balon de săpun într-un alt balon de săpun rostogolit – multe coşmaruri şi multe iertări am găsit în cotlonul zilei de ieri animale mici alergau hăituite în cerc de fluturi speriaţi mereu suavi mereu albaştri sunt bântuit de albastru ca de o spaimă îmi lipeam buzele de tâmpla ta căruntă – trup părăsit călător singuratic în cer femeie proscrisă rătăcită printre îngeri cel mai greu mi-a fost să-mi aduc aminte cum te îmbrăcai tu în femeie cu părul în vânt sau…

  • Poemele săptămânii uitate,  Poezie

    Săptămâna patimilor alandala

    în sala asta mare cu lespezi reci alunecoase iubirea ta coboară-n mine, treaptă cu treaptă ce forfotă ce zumzet şi tare sunt buimac iar Dumnezeu se-apropie şi-mi şopteşte – Taci! nu-s piatră Doamne am mai apucat să-i spun răstit uitându-mă cu grijă în jur era proscris nu-s piatră chiar tu mi-ai zis să vin străinul acesta e vinovat e vinovat strigă juriul în cor nu a uitat să zboare trebuie crucificat! în săptămâna asta singurătatea am pus-o la păstrat am adunat de-a lungul vremii am tot adunat stau bine aici în suflet când mi se face dor de câte ceva cobor în mine şi le răsfoiesc umezindu-mi degetul în lacrimi…

  • Poemele săptămânii uitate,  Poezie

    Poemul de duminică

    duminica e ziua când adun toate întâmplările săvârșite de-a lungul săptămânii care tocmai s-a scurs de-a valma bunele cu relele iubirile cu bețiile versurile scrise pe-un colț de hârtie cu femeile proletare înghesuite prin colțuri și tot așa încerc să nu uit nimic dacă ies pe plus intru cu oareșce curaj în ziua de luni iar dacă nu rămân în așteptare până la următoarea adunare care se va întâmpla exact în duminica următoarea – nu mă întreba nimic mă mir și eu de ce sunt tot timpul în așteptare cu ochii sprijiniți de ziua de luni

  • Poemele săptămânii uitate,  Poezie

    Poemul de sâmbătă

    e dimineaţă dar mai ales e sâmbătă aici sâmbăta e o zi specială o zi fundamentală deja asistentele nu mai târâie după ele cărucioarele cu seringi cu perfuzii pansamente sterile morfină îşi fâlfâie halatele lor albe străvezii și se preling feline peste paturile bolnavilor pe care-i mângâie pe frunte și îi sărută trist pe tâmplă prin salonul nostru mai trece şi moartea deschide uşa şi ne face cu mâna n-avem timp poate nici stare e sâmbătă cum îţi zic ne îmbrăcăm pijamalele de gală şi ieşim încolonaţi pe balcon să privim marea lacomi şi tâmpi și ea să ne străfulgere cu fiorul ei clasic ca şi cum am primi împărtăşania…

  • Poemele săptămânii uitate,  Poezie

    Poemul de vineri

    de obicei merg cu vântul în piept și mă bălăngăn la marginea nopţii uneori călăresc muchia subţire a clipei ca pe o femeie tristă flămândă apoi mă îmbăt crunt cu votcă ținută la subsuori și vânt ce tot îmi aduni de pe plajă scoici sparte mai bine fă-mi un castel din nisip cu patru turnuri înalte eu îmi voi potoli setea de rău a călcâiului înşurubându-l în turnul din nord poate în turnul din sud apoi în turnul din est sau în cel din vest şi nu înţeleg cum poţi să te pierzi să nu mă înțelegi să nu mă vezi aşa amestecat cum sunt împletit cu neputinţa cu moartea…

Scroll Up Scroll Up