Păsări de aer sau școala de zbor

voi scrie în aceste poem
doar despre noi
copiii triști ai nopții
mai ales despre
cum mărșăluiam năuci
prin țara nimănui
ca niște stranii arătării
apărute apărute din vis
poate aveam trupuri de abur
sau poate doar de fum
și cum săpam în sare
ultimul nostru drum
de-a lungul șoselei de piatră
ce drum
apoi dormim pe rând
în ochiul meu stâng
și numai după o oră
ne facem păsări uluitoare
și zburăm în cercuri largi
peste orașul nostru
din sticlă și pământ

în fiecare dimineață
vii de departe
și îmbrăcată în verde
alteori în mov
într-o mână ai o sticlă cu vin
în cealaltă un mop
îmi pui mai întâi
un pahar mare cu vin
apoi te-apuci cu furie
să ștergi cu mopul umed
urmele femeilor din alt răstimp
timpul de dinaintea morții mele
când m-am uluit

apoi vii lângă mine
și-mi pun capul în poala ta
mă mângâi pe tâmplă
și suspini adânc
suspin și eu ca un ecou
apoi ne vine încet încet
ca din senin
o altă moarte încruntată

doar luna e mereu întunecată!