Forgive me Father ‘cause tomorrow I will sin! (XIII)

Imaginea este un fragment din lucrarea Romancing The Stone care aparține artiștilor plastici americani Jo și Jan Moore

(Fragment din romanul „ADHD. Fântâna – Jurnalul alandala al unui păcătos”)

Acceptarea propriei umbre ca un întreg a ceea ce suntem ne poate apropia de divinitate și ne poate înălța și ilumina la fel cum o face nădejdea căința sau moartea.

Astăzi am reușit în sfârșit să deschid lacătul care zăvora porțile minții întemnițată de nu știu ce responsabil ceresc cu soarta mea și mă simt dintr-odată liber dar și ciudat mai ales când am realizat că în fapt creierul nostru se comportă ca un vortex prin care se intersectează universuri paralele chiar dacă doar am pășit în spațiul incredibil și extraordinar cu trăiri și senzații greu de închipuit sau intuit și de unde începe de fiecare dată nebunia unul dintre universurile paralele care există în noi încă din momentul Creației o lume cu care interacționăm cuantic de foarte multe ori fără să ne dăm seama și în momentul în care le conștientizăm evadăm fără pic de ezitare și fără să ne uităm în urmă și tot acum au început să-mi crească solzi pe piele mai întâi semănau cu solzii de pește apoi au devenit din ce în ce mai groși mai mari și mai puternici era ceva ca o armură semănam cu un pangolin chiar trăiesc ca un pangolin dar mă simt bine în armura mea keratinoasă de zeu sălbatic noapte de noapte visez că sunt un prinț reptilian născut pe această planetă pentru a-i sta de veghe și a ocroti iar așternuturile miros a mine și a nesăbuință și a manipulare un singur lucru știu sigur știu că gândurile noastre sunt energie pură și invizibilă și divină și care cutremură universurile până le a distruge sau să înflorească floare dalbă de măr.

Azi de dimineață m-a trezit telefonul vecinului cel cu o mână legată la spate care e un adevărat radar al satului știe tot și vede tot ce mișcă pe o rază de trei sute de metri mi-a zis că mă caută cineva și că i-a zis să intre că nu aud când sunt strigat și să ies în întâmpinare când am deschis ușa o femeie tânără tocmai a îngenuncheat în fața mea și cu capul plecat mi-a zis Alteța Voastră Prințe Al am venit să vă slujesc.

Cred că nu vom știi niciodată ce gândește viermele despre noi oamenii sau despre univers sau universuri și asta e o mare slăbiciune e chiar o nesăbuință mai ales că fiecare dintre noi îi lăsăm carnea toată drept plată pentru trecerea în moarte moartea și ea o gaură neagră în timp, despre care nu știm nimic iar viermele știe.