Forgive me Father ‘cause tomorrow I will sin! (XIV)

(Fragment din romanul „ADHD. Fântâna – Jurnalul alandala al unui păcătos”)

Nichita a văzut o pasăre care a ouat în timp ce zbura tot el a văzut un om plângând în timp ce râdea iar eu am rămas piatră în piatră în timp ce El nu ne mai era.

Tu stăteai în fotoliu și îmi scriai poezii și știai că de fapt suntem amândoi într-un vis în visul meu pe care îl dorm urcat deja în salcâmul veșniciei salcâmul de pe Caisului doi aveam doi cuci pe umeri iarbă în păr un inorog în ochiul stâng miop și trupul ușor aerul e rar sus în salcâm tu îmi citeai poeziile abia ce le-ai scris și cumva eram fericiți cum nu am mai fost demult eu sunt copil acum un copil căruia i-au crescut aripi tu ești aceeași femeie tânără și frumoasă născută pentru a fi iubită născut am fost pentru a te iubi și deja sunt împăcat asta și hotărât să mă mut în tine să te locuiesc să ne locuim pe veșnicie e doar visul meu și pot să fac în el tot ce îmi doresc acum e rândul tău să visezi te ghemuiești toată și abia mai respiri iar  și pot să fac ce vreau în el mie mi-e frică de mor că în visul ăsta mă vei uita definitiv somn bun.

Posteritatea te poate condamna la moarte prin uitare dar poate și la nemurire și noi dormim somn cu fluturi în priviri.

Am văzut de curând un film The Killer în regia lui David Fincher un film care pe mine m-a dezamăgit totuși are o scenă genială în care personajul principal un ucigaș profesionist discută într-un restaurant cu o femeie care la rândul ei era asasină și tot profesionistă și care ar fi trebuit să-l omoare pe omul din fața ei dar a ratat discuția pare absurdă și îmi este imposibil să o povestesc tot discursul unui om care știe că va muri și regretă doar că nu a mâncat înghețata Haagen-Dazs la toate mesele.