Forgive me Father ‘cause tomorrow I will sin! (XVI)

(Fragment din romanul „ADHD. Fântâna – Jurnalul alandala al unui păcătos”)

Pierderea femeii iubite ca și libidoul pentru un bărbat poate fi privit ca o eliberare din sclavie sau doar ca încă o moarte care să fie ultima.

Nu am crezut niciodată că am să ajung să-mi pară rău că am reușit să mă îndrăgostesc acum la sfârșitul vieții cum la fel nu pot să înțeleg cum am ajuns să doresc bolnăvicios cu toată ființa cu toată lumina dar și cu tot întunericul din mine să-i strivesc în picioare fiecare fărâmă de os și de carne fiecare fir de sânge sau chiar i-aș da foc și m-aș învârti în jurul corpului ei arzând ca într-un dans ritualic bolborosind cuvinte nerostite încă și bălăngănindu-mi  brațele haotic într-o stare de exaltare ceva între delir, părerea de rău și satisfacție și bucurie… uite, știu că mă iubește că inimile noastre bat în același ritm că vedem cu același ochi că respirăm prin aceeași gură dar nu am cum să înțeleg și nici nu am cum să-mi explic de ce se poată ca și cum i-aș fi dușman de obicei și nu mai înțeleg ce resort poate să mâne pe cineva cu atâta elan să distrugă omul care o iubește mai presus de orice oare la ce bun jertfa lui Isus pentru Iubire jertfă dusă până la sânge și urlet „Eli, Eli, lama sabactani?”, adică „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” țipa de pe cruce și tu să nu faci decât să ucizi frumosul ce ni s-a dat chiar nu e de înțeles fiindcă ceea ce ni s-a întâmplat și mai ales că ne-am întâlnit este cu adevărat minune oare se poate ca vinovată de tot ni se întâmplă să fie doar din cauza unei banale stare de lene însăși lui Dumnezeu de-a lungul Creației sale i-a fost lene și mai ales e primul vinovat în nedesăvârșirea mea și a haosului din mine.

Cineva mi-a zis mergi mai departe fără regrete și fără să te uiți în urmă smulge-te din viscol și tristețe dă-i șut durerii din tine și vei vedea că vei avea puterea să te vindeci și te vei vindeca așa cum îți astâmperi setea şi te vei putea deschide din nou pentru următorul suflet pereche ce tocmai stă să vină și poate abia aceasta va fi dragostea ta din urmă și de atunci îl urăsc de moarte și mă urăsc și mai mult pe mine pentru că am tăcut și pentru că mă simt copleșit și vinovat sunt vinovat doar pentru că nu am puterea să trec mai departe dar nici nu vreau.

Revin obsesiv la vierme la această creatură mistică am putea zice chiar dacă e respingătoare până la vomă revin mai ales la bucuria lui durabilă de a fi însăși fericirea vibrantă ca stare chiar dacă și confuză pe care nu o înțeleg apoi cu toate că nu e menirea mea de a ști până la urmă cred că aș putea fi fericit și gândindu-mă doar la condiția de vierme chiar dacă rostul lui în lume este mult cu mult mai important decât al meu.