Forgive me Father ‘cause tomorrow I will sin! (XVIII)

(Fragment din romanul „ADHD. Fântâna – Jurnalul pe de-a-ndoaselea al unui păcătos”)

Și dintr-odată m-am pomenit că nu mai pot să citesc abia dacă atingeam coperta unei cărți că imediat se declanșa în mine o stare de greață și vomă cum nu am mai avut ceva profund s-a schimbat în mine rapid și fără avertisment o consecință venită poate ca soluție la întrebările mele mereu puse greșit în urma încercărilor bâjbâite și a erorilor  dar mai ales ca rezultat al eșecurilor repetate a dezamăgirilor și a tristeții departe de gândirea rezonabilă pas-cu-pas și unde mintea mea refuză să fie activată așa, la nesfârșit parcă ar fi un râu care curge în van fără să-i fie dat să pipăie oceanul și nicio moară ne se bălăcește în apele lui și bărcile care plutesc pe el nu au vâsle m-am născut fără vâsle și nici nu cred că mi se vor da vreodată.

Într-o noapte mi-au crescut aripi era umed și frig era decembrie m-am pomenit deodată cu ele pe umeri și aripile erau mari şi puternice ca de zeu tânăr şi neînfricat mă învârteam în jurul oglinzii și mă minunam reflexe când galbene când roșu în ochii mei eram mândru de mine cum n-am mai fost la aşa aripi nu visasem niciodată le desfac larg şi mă rotesc apoi mă uit pe strada cenușie inundată de frig și Crivăț unde mii de ciori stăteau încremenite pe sârmele de curent și pe stâlpi doar ochi se vedeau din ele de un roșu aprins parcă erau becurile primăriei aprinse acum de sărbători îmi reazăm tâmpla de tocul metalic al ferestrei şi cumva adorm curios dar chiar dorm visez deja visez că sunt arhanghel și că ţineam o spadă de foc în mâna dreaptă şi făceam dreptate în lume pe străzi eram arhanghelul dreptății un arhanghel pe care mulțimea îl adora și în uralele ei tocmai acu un lunetist ascuns într-un colţ de umbră îmi trage un glonte de oţel drept în inimă și cad de la fereastră şi deodată mulţimea care abia ce mă aclamase mă strivește în picioare câțiva îmi smulg penele aripilor de ce dracu i-au crescut tocmai lui ăsta aripi şi nu mie zicea unul şi m-a lovit cu bocancul în cap m-am trezit brusc plin de sudoare rece și nu știu cum dar eram și plin de sânge m-oi fi lovit în somn de ceva în timp ce mă zvârcoleam și urlam în vis gata nu va fi arhanghelul dreptăţii  îmi zic sunt încă tânăr doamnă pentru ce să mă jertfesc sunt cineva mai e încă nevoie de mine pe pământ că nu mi-au crescut mie aripi să mor ca un nătâng alta trebuie să-mi fie menirea și mă privesc în oglindă sunt un bărbat frumos şi mulţumit de mine încă îmi mângâi tandru aripile și sparg oglinda într-un gest brusc și violent și dintr-odată cerul s-a întunecat de mii de ciori speriate și strada la rândul ei s-a umplut de huruitul aripilor și de croncănitul lor speriat ca un urlet. Am să zbor! strig fericit.