Forgive me Father ‘cause tomorrow I will sin! (XIX)

(Fragment din romanul „ADHD. Fântâna – Jurnalul pe de-a-ndoaselea al unui păcătos”)

„Nenorocitule, singura ta şansă e moartea. E moartea!” o armată de şobolani electrici excitaţi furioşi şi roşcaţi un hohot de râs metalic rostogolit prin holurile Instituție ca apoi iar să se audă vocea pițigăiată a speakerului „Singura ta şansă e moartea!” și tot mai tare mă dor timpanele sparte un cerc de foc îmi strânge fruntea tâmplele subțiri ca de aer apoi o explozie puternică noroiul puturos care se prelinge pe ziduri până în suflet acum mă asfixiază hei, mi s-a spus să stau nemişcat stau nemişcat atât nu am voie, să mişc și iar vocea din difuzoare „Singura ta şansă e moartea!” mă lovește în ochi în piept ca o măciucă mii de beculeţe se aprind şi se sting într-un ritm infernal un păienjeniş de cabluri electrice de creiere electronice Electronica morţii apoi gestul disperat al mâinii al mâinii mele stângi ca o fâlfâire de aripă înainte de a mă sinucide.

„Toţi prezenţi şi număraţi. Să trăiţi!” am deschis un ochi un singur ochi şi-mi vine să vărs l-am la loc de două zile refuz să mă dau jos din pat sunt slăbit bolnav iubita nu-mi mai trimite niciun răvaș la început îmi trimitea prin femeia de serviciu în fiecare zi câteva rânduri să-mi spună că mă iubește că mă așteaptă să vin că îmi va fi credincioasă și ultimul bărbat din viața ei de femeie tânără și frumoasă și eu am crezut uf, cum jubilează Supraveghetorul îşi freacă palmele mulţumit crapă şi ăsta îşi zice apoi țopăie în jurul patului chițăind fericit cred că s-a făcut deja primăvară afară îmi strâng ochii puternic să-mi fie întuneric mă doare lumina de mor și mă obosește simt cum mi se umflă ochii de-atâta lumină și cum pleznesc Supraveghetorul s-a oprit şi el din țopăială a obosit și el suflă greu ca o locomotivă cu aburi sub presiune scoate din buzunarul secret al halatului o sticla plată pe care scria rom cubanez din şi bea tremurând și scotea oftaturi de plăcere a băgat înapoi sticla și acum se uită chiorâş la mine  e deja beat la dracu își zice câte mofturi mai face şi ăsta mi-ar da cu sticla în cap să crap mai repede nu are voie asta nu are voie numărul şase îşi bate joc de noi zic şi mai mari Instituției şi mă înjură asta au voie afară a început să plouă e mai mult lapoviţă şi umezeala ei se infiltrează prin pereţi cearceafurile sunt jilave și cenușii din difuzorul de deasupra uşii se scurge o muzică mâloasă și ciudată chiar și pentru mine acum se va auzi vocea hârâită a speakerului „Singura ta şansă e moartea!” Supraveghetorul îşi va relua ţopăiala în jurul patului meu se scălămbăie şi ţipă, îngânând vocea din difuzor: „Singura ta şansă e moartea! E moartea! E moartea…”