Forgive me Father ‘cause tomorrow I will sin! (XX)

(Fragment din romanul „ADHD. Fântâna – Jurnalul pe de-a-ndoaselea al unui păcătos”)

Timpul e ca o închisoare unde din urmele lăsate de Bocancii mei în trupul Lui a țâșnit Moartea cu un obiect necunoscut în mână ca apoi s-o rupă brusc la fugă în sensul invers al Rostului și al Lumii și al Tatălui Pământ ciudat – Moartea prizonieră a Timpului întoarsă din drum împrăștie acum semințe în mustul Timpului fertil și umed semințe de oameni ca să încolțească și să răsară îngeri și soldați.

Se pare că viața mea nu a luminat nici măcar o secundă și nici nu știu dacă a fost bine așa cum nici nu știu dacă te-am meritat și nici nu știu dacă mi-ai fost dată ca premiu și nu doar o amărâtă de compensație venită târziu acum în pragul morții chiar dacă nu m-am considerat și nici nu sunt copil al întunericului și nici nu am simțit că aș fi fost totuna cu el că aș fi respirat beznă pe furiș așa cum nu mi-au plăcut niciodată spațiile umbroase am căutat tot timpul căldura și mângâierea luminii îmi pare rău că nici până azi nu mi-am găsit menirea și nici nu am aflat ce caut în scotoceala mea năucă de aceea mă văd obligat să vă mărturisesc că nu am găsit ceea ce ar fi trebuit să găsesc și toate împlinirile mele atâtea câte au fost de fapt mi s-au dat și vă rog să nu mă întrebați de ce așa cum nu știu nici cine mi le-a dat poate mi s-au cuvenit la naștere și am uitat să le iau sau doar sufăr de tulburare de personalitate poate sunt un bipolar și ăsta care scrie acum habar nu are ce mi s-a știu doar că am fost diagnosticat cu ADHD și spre surprinderea mea această afecțiune chiar m-a ajutat am putut fi creativ uneori mult peste medie alteori doar leneș uite acum caut o fereastră în trotuarul care mă duce de-a lungul și de-a latul camerei unde stau caut o trecere prin care să mă desprind din timp spre o lume a mea pe care am visat-o și am construit-o cu migală doar că cineva a blocat drumul către ea o, oare de ce văd abia acum și de ce este o bucată de drum și o fântână în peretele dinspre apus și de unde până unde un inorog bătrân să bea apă din havuzul peretelui ar face sens doar dacă fântâna este poarta pierdută iar inorogul mă va trece prin ea spre Lume în timp ce bufnița ne va întuneca  pe furiș noaptea ce vine iar bunul samaritean ne va spăla fețele cu sânge.

Timpul, unde mintea mea năucă construită clasic prin trândăveală și lecturi prin libertatea de conștiință prin iluminare și umilință apoi am ridicat paharul cu vin și ți-am zis bea din el pentru că acesta este sânge din sângele meu și cum spuneam mintea încă îmi strălucește și ochiul meu drept și insomniac stă nemișcat de veghe înspre locul unde vei apărea ceva mai spre seară Liublia dragostea mea și unde sufletul meu dă pe dinafară de atâta iubire și uluială să nu uiți Liublia acum e deja iarnă și pe sub piele ne-a crescut la amândoi câte un șarpe și e doar efectul spațierii ca o bătaie de aripă apoi vine trezirea prin cunoașterea profundă a deșertăciunii existenței noastre.

.