Forgive me Father ‘cause tomorrow I will sin! (XXXI)

(Fragment din romanul „ADHD. Fântâna – Jurnalul pe de-a-ndoaselea al unui păcătos”)

Nu trebuie să le permit pereților, singurătății, tristeții să mă doboare pentru că eu chiar sunt mai puternic decât par și până la urmă am scos-o cumva de fiecare dată la capăt și apoi ori m-am îmbătat ori m-am înălțat până la starea de aripă.

Mai mult decât orice tristețea mă doare cel mai puternic mă doare zi de zi și o simt în mine peste tot o simt în carne în stomac în sânge și ca un șarpe electric zvâcnește prin mine și mă străbate și mă curentează prin mușchii picioarelor prin degetele mâinilor prin somnul puțin prin visurile și gândurile toate o simt și cum mă lovește tot timpul în tâmple vrând parcă să le spargă și mă asurzește și mă cuprinde o stare de neliniște și deznădejde de durere profundă iar sufletul e un gol apăsător cu imaginea întunericului lipit de el ca o pecete ca un suflet damnat și însemnat ca să se știe și toate astea mă copleșesc și nici nu mai am pic de încredere în mine și în nimeni toți mă vedeți cum par a fi și prea puțini încearcă să mă simtă așa cum sunt cei mai mulți sunteți orbi la păcatele voastre în schimb îmi vânați presupusele vine se spune că niciodată nu reușim să vedem cu adevărat realitatea fiecare avem și trăim în realitatea noastră așa cum partea vizibilă a lumii este compusă în marea majoritate a ei din invizibil a fost demonstrat științific știm cu toții că un castravete conține apă într-un procent de 95 la sută așa că ar trebui să vedem un bulgăre de apă așa și corpul meu conține aproape numai apă dar Liublia dragă nu vezi asta vezi numai ce crezi că ar trebui să vezi sau ce îți dorești sau te programezi sistematic să vezi fiindcă realitate este influențată în special de prejudecățile așteptările și excepțiile noastre și nici nu știi cât de tare doare și nici nu știi cât de înstrăinat sunt acum aici sub acoperișul de țărână de pe caisului doi unde m-ai împins secundă de secundă ar trebui să mai știi că avem cu toții ceva în noi ceva electric ceva ca un câmp asociat în mișcare și căreia i se spune conștiință și nu insinuez nimic și oricât am mătura din noi tarele păcatele viciile la scară planetară nimic nu se schimbă pentru că în fapt totul dar totul se rezumă la răzgândire și iubire doar iubirea ne poate face oameni și nemuritori să nu uităm că Dumnezeu și-a jertfit unicul fiu pentru iubire și ține de noi măcar să nu mai suferim iubindu-ne mai ales pentru că deși omul s-a născut liber el este pretutindeni în lanțuri, parcă Rousseau a spus-o și dacă nu vei fi atentă și nu o să mă crezi nu mă vei vedea niciodată așa cum în realitate sunt o să mă vezi așa cum te aștepți să fiu sau au fost alții cu tine până acum.