Forgive me Father ‘cause tomorrow I will sin! (XV)

(Fragment din romanul „ADHD. Fântâna – Jurnalul alandala al unui păcătos”)

Există un loc unde timpul pare că a încremenit și unde clipa trăită e cât o viață obișnuită de om acolo am locuit în același bloc cu Dumnezeu aveam garsoniera cu-n etaj mai jos și ne întâlneam de obicei în cerul comun sau în holul de la parter sau la lift și din când în când beam bere împreună și discutam despre femei despre fotbal și despre poezii.

Într-o după-amiază de septembrie la noi în sat a venit Poetul și i-a cerut voie preotului să stea în clopotnița veche și-a adus cu el doar un ghiveci cu o floare stătea toată ziua numai în clopotniță și în fiecare zi pe acolo trecea curcubeul și noi ne înspăimântam de fiecare dată ne așezam speriați în genunchi și ne închinam și bolboroseam de zor Tatăl nostru se vorbea în sat că în fiecare dimineață Poetul își rupea o fărâmă din suflet și hrănea cu ea păsările cerului sau îngerii copii cărora abia le mijise aripile și veneau în stoluri de câte trei și stăteau la povești despre cum va fi lumea păzită de ei alteori Poetul mâzgălea cu degetul arătător aerul ca și cum ar fi scris ceva unii au zis că probabil așa scrie el versurile și pe care cică le trimitea în cer uneori recita cu glas încet rostogolind rotund cuvinte neștiute de nimeni și floarea așa de tare se bucura încât își lăsa petalele pe frunzele de sus la fel cum noi ne-am fi aplecat capul pe umărul cuiva șeful de post ne-a povestit într-o seară la bufetul din sat cum că iubita Poetului a murit de foarte tânără acum mulți ani el era în armată și ea era în ultimul an la liceu și cânta foarte frumos la vioară corpul i-a fost incinerat la crematoriu iar cenușa i-a fost dată Poetului care a pus-o într-un ghiveci și peste noapte minune mare din cenușă a răsărit o floare și floarea răsărită din cenușă nu se usca niciodată despre Poet nu s-a mai fi auzit nimic până acum când a apărut în clopotnița noastră nici nu știm cât de repede au  trecut trei ani de când Poetul s-a mutat în clopotnița veche și ca un făcut în satul nostru nu s-a mai murit și pe nimeni nu l-a mai înjunghiat reuma nu i-au mai durut dinții nimic altceva iar grâul se făcea înalt tot mai înalt și mai des și mai mult de atâta bine lumea a început să cârcotească nu e în legea firii și că atâta bunăstare ne va purta ghinion și că se tulbură orânduirile moștenite din bătrâni că Poetul ăsta este nebun se mai și aflase de la baba Daia femeia de serviciu de la biserică cum că de fiecare dată când era lună plină fix la miezul nopții floarea se transforma într-o femeie frumoasă și tânără și că cei doi se iubeau fără rușine acolo sus în și trupurile lor începeau să se lumineze iar florile din curtea bisericii prindeau aripi și se înălțau lin apoi pluteau pe razele lunii sau se înălțau până dispăreau și apăreau a doua zi nesigure și răvășite și abia dacă își mai găseau locul avut în brazde și ne-a mai zis că Poetul se transforma de fiecare în cerb și că cerul s-ar fi umplut cu strigătul tulburător al acestuia ca de cerb mire nunta cerbilor maică e aprigă dar nimeni nu o credea fugi fă de aici i-ar fi zis moș Vasile îți e ție mintea numai la cerbi tineri și de atunci toți copiii satului strigau după babă… căprioara sau cerboaica și de rușine aceasta s-a închis în casă de nu a mai văzut-o nimeni pe uliță nici la biserică și nici la magazinul din sat auzeam în mine o voce care să răstea  ne-a mai povestit baba fugi muiere fugi cât mai poți dar nu am putut maică să mișc nici măcar un deget eram ca o stană de piatră și de neputință simțeam cum mă îneacă aerul nopții și întunericul care începuse să urce ușor de la glezne pe pulpe până la pântec mi se mai părea că văd tot felul de umbre venind amenințător dinspre biserică mi se părea că le aud poate o fi vântul mă încurajam în noaptea aia am albit de tot îmi e rușine dar tot am să vă spun fiindcă de mult timp nu mi s-a mai întâmplat așa ceva tot privindu-i am simțit cum mi se întăresc sânii cum întineresc și cum m-a străbătut un foc prin tot corpul nu-i lucru curat mi-am zis și am început să-mi fac cruce de zor și să zic în gând Tatăl nostru acum problema arzătoare în sat era prezența Poetului în clopotnița noastră că nu-i a bine și ne-am gândit să-l alungăm așa că ne-am adunat bărbații satului și ne-am strâns ciopor în jurul clopotniței înarmați fiecare cu ce am nimerit o furcă un topor un băț alții cu pietre dar nu prea am avut niciunul curaj să ne apropiem prea tare de clopotniță stăteam cam la vreo zece metri și urlam din toți rărunchii Libertate și Jos guvernul și era lună plină și când s-a făcut miezul nopții din clopotnița s-a desprins o lumină puternică și s-a înălțat la cer nevastă-mea mi-a zis că Poetul ar fi ajuns la Dumnezeu că i s-a arătat ei în vis și că o să fie jale mare în sat și boli și secetă și foame și moarte și copii vampiri apoi după aproape un an ne-a spus șeful de post că Poetul e în cer cu o femeie frumoasă într-o clopotniță de aer cică așa i-au spus șefii lui de la București și ne-a mai spus că din când în când mai trece prin cer și unul de pe la noi îi dă binețe Poetului și îi cere iertare și noi încă nu înțelegem de ce.

Ea zboară acum cu propriile aripi pe deasupra clopotniței din cer pe deasupra întunericului înspre lumină e liberă și renăscută din propria cenușă ținută până acum în ghiveciul Poetului.