Forgive me Father ‘cause tomorrow I will sin! (III)

(Fragment din romanul „ADHD. Jurnalul unui păcătos”)

Zi de zi stăteai nemișcată în fereastra garsonierei de la etajul trei înconjurată de păsări mari păsări negre și de cuvinte încă neinventate de îngeri de ceață rătăciți și de animale de pradă și reci iar sectoristul își făcea în fiecare dimineață rondul prin cartier călare pe bicicleta din dotare o bicicletă de damă roz trecea și prin dreptul ferestrei tale te saluta apoi se înălța și se îndrepta în zbor spre tarabele de la Obor cu aceleași mișcări economice ritualice chiar cu același scârțâit al pedalelor apoi îți aprindeai o țigară și strada se însuflețea.

Era în septembrie când deodată cuvintele au încetat să mă mai asculte hălăduiau nebune prin jurul casei se mai împleticeau prin buruienile din grădină crescute înalt și sălbatic și ca un făcut tot atunci am orbit s-a întâmplat exact de ziua mea prima dată am crezut că mi-au obosit ochii tot uitându-mă să văd dacă cumva vii te-am așteptat la rata de zece apoi la cea de prânz și mă tot amăgeam că ai fi în stare să vii și pe jos de la Slobozia doar era ziua mea dar nu ai venit se înnoptase deja când m-am convins că nu mai vii așa că m-am îmbătat crunt cu vin pelin amestecat cu whisky când m-am trezit mă durea îngrozitor capul și îmi era sete și era întuneric în jurul meu am crezut că e noapte și am bâjbâit după întrerupător să aprind lumina dar tot întuneric era poate a sărit siguranța sau au oprit ăștia curentul mi-am zis se mai întâmplase am căutat sticla cu apă am băut și m-am culcat am adormit instant mai târziu am aflat că am dormit două zile la rând îmi amintesc doar că mi se făcea sete și că beam apa apoi adormeam m-a trezit vecinul pe care trebuia să-l duc la oraș cu mașina promisesem era tot întuneric când m-am mai dezmeticit l-am întrebat cât e ceasul și ce zi mai ales că știam că abia peste două zile trebuia să-l duc când mi-a spus că e aproape de prânz cu greu am înțeles că de fapt nu mai vedeam cred că am orbit i-am zis vecinului și nu m-a crezut a plecat bombănind cred că m-a înjurat și de mama chiar nu mai conta a trecut mai bine de o jumătate de an și tot orb sunt și nici un doctor nu a fost în stare să-mi spună ce am pățit și nu-mi era bine de loc mă simțeam străin într-o lume străină și ostilă până când aseară m-ai sunat ai auzit cu totul întâmplător la radio erai într-un taxi când un prieten comun povestea reporterei despre ce am pățit și că ferice de cei care au tablouri primite în dar de la mine că valoarea lor a crescut incredibil că se vând undeva la zecile de mii bucata și m-ai întrebat dacă e adevărat că am orbit și că cine are grijă de mine și ce mi s-a întâmplat și mi-ai mai povestit și ce ai auzit la radio și că acum sunt celebru și bogat nu am fost în stare să scot niciun sunet măcar îmi țineam respirația ca nu cumva să te pierd și în același timp am înțeles de ce m-au călcat hoții într-o noapte și că am nevoie de vocea ta să mă pot orienta și să găsesc drumul spre mine să mă regăsesc după un timp văzând că nu zic nimic ai închis dar eu tot îmi țineam respirația ca nu cumva să te pierd o mai țin și acum mâine se împlinesc patruzeci de zile de când m-ai sunat și cumva parcă încep să întrevăd umbre în întunericul din jur dar flacăra, ce este flacăra? m-am trezit întrebând, pe cine?