Forgive me Father ‘cause tomorrow I will sin! (XXVIII)

(Fragment din romanul „ADHD. Fântâna – Jurnalul pe de-a-ndoaselea al unui păcătos”)

Să-ți pierzi femeia iubită ți se poate oricând întâmpla așa e în viață fiindcă oricât ai lupta tot se întâmplă așa ți-a fost scris acum știi și cum deja s-a întâmplat nu poți decât să te aduni și să mergi mai departe un singur lucru îți mai rămâne de făcut, atât ai dreptul, ai dreptul să mergi către moartea ta.

Gândește-te doar că este posibil să existe împreună atât ziua de azi cât și ziua de mâine dar mai ales cu ziua de ieri și mă mai gândeam că cea mai tulburătoare metaforă despre sufletul pereche este cea povestită despre o anumită poezie scrisă de Doinaș pentru Irinel Liciu pe un măr pe care l-a tăiat în două și i-a spus, partea asta eşti tu, partea asta sunt eu! și după moartea poetului înainte de a se sinucide Irinel Liciu a scris un bilețel care se încheia cu o prea mare iubire ucide, paradoxal deși se întâlnesc, cele mai multe suflete pereche nu sunt conștiente de existența lor dar mai ales nu realizează cum ei comunică în tăcere și de la mare distanță unul de altul mie chiar mi s-a întâmplat și revelația acestui mod de a comunica ne-a speriat pe amândoi dar aș vrea să vorbim acum despre cum o singură bătaie de aripă a unui fluture undeva în Africa să declanșeze după mai multe luni o tornadă pe Caisului doi cum de altfel s-a și întâmplat asta înseamnă că lucrurile despre care crezi că nu sunt conectate în fapt ele sunt iar destinul fluturelui este doar să bată din aripi și bate iar fluturii nu-și numără timpul în secunde în ore în zile în clipe ei îl numără cu viața și cu nemurirea de o zi sau de o noapte cu prezentul și de aceea timpul lor este mai mult decât suficient și fiecare batere de aripi a lor poate să fie pentru mine bucurie ori lacrimi și fericire și moarte de aceea e bine să știm că atunci când în sufletul nostru batem din dragoste și dor ca din aripi întâlnirea mea cu Liublia acum doi ani e bătaia de aripi a unui fluture undeva în lumea lui și foarte mulți dintre cei din jurul tău vor spune la fel, dragostea lui Al e ca o bătaie de aripi nu are nicio putere este doar o fâlfâire mult mai firavă decât aripa fluturelui și de aceea el nu poate schimba nimic dar așa cum la fluturi, nu există o singură bătaie de aripi fiindcă fluturii sunt neobosiți așa și dragostea pe care ți-o port este continuă și irevocabilă și nici moartea nu mi te poate lua și mă întorc la menirea fluturelui el nu știe că trăiește doar câteva ore sau zile pentru el nu există ieri și nici mâine el trăiește doar în prezentul și din acest motiv are timp suficient iar noi trebuie să înțelegem înainte de orice că zborul se petrece doar în noi înșine, Liublia.

Modelarea absurdului modelarea instabilității lumii lipsite de sens apoi dragostea neasemuită pe care ți-o port a visurilor noastre care de fapt ne trădează starea de neliniște tremurul spaima sau emoțiile nimic nu pare real în noi și a tot ce ne înconjoară surprinzător dar haosul din interiorul haosului reprezintă cea mai stabilă și cele mai previzibile fapte care se pot întâmpla unde totul este prevăzut să se întâmple cu mult înainte, paradoxuri sau doar soarta fiecăruia și care de cele mai multe sunt de neconceput pentru mintea noastră căruia îi depășesc limitele aproape de fiecare dată și ceea ce ni se pare absurd le catalogăm rapid drept aparențe și ele în fapt sunt balastul care ne împiedică zborul.

Chiar și în cazul în care nu ai fi existat pe cincisprezece decembrie acum doi ani tot ne-am fi întâlnit.