Forgive me Father ‘cause tomorrow I will sin! (XXIX)

(Fragment din romanul „ADHD. Fântâna – Jurnalul pe de-a-ndoaselea al unui păcătos”)

Una este realitatea și cu totul diferit este însemnătatea ei așa și cum acceptarea  o poate redefini sau o poate pur și simplu rescrie.

Va trebui să găsesc o cale să trăiesc cu tine în veșnicie dar mă pot mulțumi și doar atât timp cât mai am de trăit ce zici nu ar fi mai bine să găsesc o cale ca să trăim în dragoste în bucurie și în lumina ei caldă în veșnicia ei și de după moarte dar acest lucru nu depinde doar de mine pentru asta va trebui să vrei și tu poate că mai bine ar trebui să scriu despre întâmplările petrecute în acești doi ani întâmplări care de multe ori se asemănau cu niște oglinzi care glisau dintr-una într-alta și păreau a fi învăluite în fum în ultimul timp se auzeau printre ele doar respirația mea din ce în ce mai rară și mai sufocată cineva a scris ea nu crede în iubire, el nu se poate sătura de acest concept și m-am întristat pentru că ne seamănă și că în ultimii ani până să te cunosc m-am simțit ca o pasăre cu aripile frânte și după ce te-am cunoscut am început să mă vindec  să mă vindec fizic și eram atât de fericit încât aș fi arătat lumii întregi aripa cum începe să se învârtoșeze să prindă puteri eram gata chiar de zbor și atunci a fost prima ta renunțare și aripa s-a frânt la loc, atâta dezamăgire… ca apoi să mă bucur fiindcă cei doi de care ți-am vorbit au ales totuși să se descopere unul pe altul și au ales s-o facă prin muzică nouă ar fi trebuit să ne dezgolească sufletele până la sânge poezia dar cumva mereu s-a găsit ceva care să ne pună piedică și am rămas amândoi și puțin străini dar și să ne simțim sufletele fierbinți și gâfâind sub povara dulce a iubirii dar cel mai mult și cel mai mult vreau să-ți spun cât de mult și până la urmă și abia asta mai contează cu adevărat vreau să știi că îmi lipsești și că te iubesc mult te iubesc de mor, fă și nu înțeleg de ce nu mă crezi că ești cea mai mare bucurie care încă mi se întâmplă așa cum, deși altfel, așa cum îmi sunt copiii și nepoții și că încă mai cred că ești darul primit din suferință în bezna în care am orbecăit acum în asfințitul vieții și cum din ce în ce mai des se întâmplă ca lumina cea mai apropiată mie să pâlpâie și în același timp s-o aud pe mama cum trece prin pereți lăsând în urmă un vaier și aer rece și cum aproape țipând a sfâșiere și disperare ori poruncindu-mi să-ți cer iertare în genunchi să-ți cer iertare și să-ți cuprind picioarele și să te implor să-mi fii soață și să mă pot mântui definitiv și că tu ești femeia hărăzită mie de ursitoare numai ca să mă nasc și că acum în sfârșit te-am găsit și să ne iubim și să fii fericită și să ne salvăm unul pe altul mai ales de noi înșine iartă-mă Liublia că am greșit iartă-mă, iar dragostea să știi că nu este otravă nu are cum să aducă moarte ceea ce ne înalță și ne face egali cu Dumnezeu dragostea e ceea ce ne definește e ceea ce ne face nemuritori și zei și nu înțeleg de ce cuvintele mele nu se sădesc și nu rodesc în mintea și inima ta și nu știu ce te împiedică și nu știu cine te îndeamnă atât de aprig să ne faci rău la amândoi dragostea niciodată nu a fost otravă nu are cum, ea ne înalță nicidecum nu ne ucide ea ne este hrană și bucurie și viață și reverie suntem amândoi născuți din dragoste pentru dragoste Liublia mea și te implor mă iartă mă iartă Liublia, Liublia dragostea mea. Anul 2023 anul marilor înfrângeri sau a bucuriei fără seamăn? Doar dragostea sau moartea mă mai poate înălța. Acum mă întreb dacă mai există speranță pentru el și încredere pentru ea…