Forgive me Father ‘cause tomorrow I will sin! (XXII)

(Fragment din romanul „ADHD. Fântâna – Jurnalul pe de-a-ndoaselea al unui păcătos”)

Aceasta este noaptea în care mi-am privit frica în ochi ca pe o creatură mistică este noaptea când am înțeles că viața e ca un râu care curge când molcom când se prăvălește cu repeziciune în moarte aceasta e noaptea când pentru prima dată nu m-am mai temut de întuneric și demoni, ultima mea noapte ultima mea urmă.

Există pentru fiecare dintre noi mai ales la finalul zilei când totul din jurul nostru se prăbușește și oameni și orașul și câmpia și râul și Răul înflorește flori aprige și reci dar frumos colorate și rămânem singuri cu întunericul din noi cu frica cu sevrajele care mușcă lacome din trupurile noastre și nu vom știi ce să facem puțini dintre noi vom avea curajul să ne înfruntăm întunecimea gândurile care ne-au copleșit  dar nici de fugit nu se mai poate vorbi suntem deja obosiți storși de toată vlaga abia de mai putem să ne ascundem capul în nisip dar ar fi trist și jalnic eu am avut norocul că am revenit la scris Scrie, scrie orice, chiar dacă este și doar un amărât de bilet în care spui lumii că te sinucizi, se auzea ostentativ și fără de oprire și gândurile și cuvintele ascunse adânc în mine încep să-și ceară dreptul de a fi luate în seamă iar cele mai absurde dintre ele sunt acum în majoritate cele mai limpezi clare și liniștite ca apa din fântână și sunt exact ceea ce va trebui să se întâmple gândurile și atunci mă deschid în întregime paradoxal nu sunt vulnerabil.

Din ce în ce mai insistent Moartea dă târcoale pe aici pe Caisului doi azi noapte mi-a murit cel mai bun prieten pe care l-am avut, Câinele Bala care îmi semăna perfect era varianta mea câinească și mult mai uman decât am putut să fiu eu Dumnezeu ne-a legat un fir roșu de glezne cu mult înainte de a ne naște să ne știm și recunoaște aici pe Pământ și moartea lui m-a întristat mult și mă doare până la sânge și mă usuc acum simt concret că sunt Străin la mine în suflet că m-am răcit simt înstrăinarea de locul natal ceea ce nu-i în regulă înstrăinare care e mai rea chiar decât moartea deja nu mai e niciun strop de energie în jurul meu acum sunt eu stors locul meu natal se hrănește cu mine și uite cum mă tot afund și mă descompun clipă cu clipă sunt deja conștient că acum sunt obligat să dau înapoi ce am primit și că așa începem să murim și timpul acestui regres poate fi lung sau dimpotrivă depinde doar de gradul de ostilitate al locurilor și al lucrurilor care ne înconjoară și care ne-a hrănit depinde de comportamentul pe care l-am avut când trăiam și deja nu mai simt nimic singura mea șansă e să plec în lume și să te iubesc Liublia mea dragă,  azi noapte mi-a murit cel mai bun prieten pe care l-am avut sufletul meu pereche, Câinele Bala.