Forgive me Father ‘cause tomorrow I will sin! (XXIII)

(Fragment din romanul „ADHD. Fântâna – Jurnalul pe de-a-ndoaselea al unui păcătos”)

Deja din ce în ce mai des mi se întâmplă ca în obscuritatea singurătății și a nopții să simt obsedant nevoia de a muri și toată carnea îmi tremură și ochii mi se împăienjenesc ca în sevraj.

Undeva în grădina mea mai spre fundul curții se spune că ar exista un portal spre o altă dimensiune unde omul este capodopera culmea creației lui Dumnezeu dar și slăbiciunea lui se mai spune că aici omul e chiar iubit de cel care l-a zămislit mai ales că nu a fost nevoit să-și jertfească fiul pentru a se face înțeles dimpotrivă, odată la o mie de zile oamenii jertfesc pe cel mai bun dintre ei ca mulțumire pentru că nu au fost niciodată izgoniți din rai și înainte de a fi jertfit cei aleși cei mai buni dintre ei sunt trimiși în lumea noastră exact prin portalul de care am vorbit știut și ca Poarta de pe Caisului doi sunt aduși aici pentru ca să înțeleagă cât de mult înseamnă jertfa lui și pe toți acești trimiși îi cheamă de fiecare dată Al și deși ei sunt trimiși doar pentru o zi aici în lumea noastră ziua lor durează o viață de om și oricât de lungă sau scurtă va fi viața lui Al acolo tot o zi durează înainte de a-i trimite la noi li se șterg amintirile și timpul iar viața lor trec hold pentru că aici la noi deși ei sunt trecuți printr-o poartă cuantică se nasc din femeie oricum acest mod de a călători este imposibil de înțeles sau explicat pentru mințile noaste de adulți singurii care înțeleg și știu ce se întâmplă sunt bebelușii de până la nouă luni de viață mai știu și nebunii dar aceia sunt majoritatea muți și  în momentul în care se sfârșește ziua în lumea de dincolo și la noi deja li se sting viața abia atunci acestor Al li se spun despre menirea și rostul lor despre miracolul ce se va întâmpla și aceștia se înseninează și mustind de fericire plutesc până în fundul curții noastre și dispar în lumina celuilalt tărâm așa mi s-a spus și mie azi Liublia dragă mi s-a spus că mă cheamă Al și că sunt dintr-o altă lume și că sunt Cel Ales că fac parte din familia princiară numită și Casta celor o mie de zile și că s-a împlinit timpul să plec și chiar dacă mi-am înțeles Destinul nu reușesc sub nicio formă să te părăsesc sunt atât de fericit aici și atât de mult iubesc faptul că mi te-ai întâmplat și că te iubesc încât nu am putut să plec așa că am renunțat la veșnicie și nici nu-mi mai este teamă de moarte și că până mâine am să mă sting sunt chiar fericit, fericit mai ales că te iubesc dar și pentru că am posibilitatea de acum să te bântuiesc toată moartea mea după care voi vedea ce voi mai face.

Azi l-am îngropat pe Bala în fundul grădinii am făcut o groapă adâncă exact unde era portalul spre lumea mea a licărit de câteva ori ca flacăra unei lumânări în bătaia vântului apoi portalul s-a stins cu greu am reușit să pun puțin pământ mi s-a făcut rău mă sufocam simțeam cu sângele se umflă în mine și ce venele îmi plesnesc și mai mult târându-mă cumva am ajuns acasă dar nu mi-am găsit nitroglicerina așa că am luat xanax o aspirină și ceva pentru tensiune și aștept întins pe spate și cu privirea pierdută pe tavan să se întâmple ceva și nu știu ce.