Forgive me Father ‘cause tomorrow I will sin! (XXVI)

(Fragment din romanul „ADHD. Fântâna – Jurnalul pe de-a-ndoaselea al unui păcătos”)

Despre fragilitatea trupului îmbătrânit de timp și nevoi vreau să vorbim și mai ales dacă îmi mai folosește dacă nu cumva scăpând de el mă eliberez pur și simplu ca și cum aș arunca balastul peste bord poți totuși să-mi spui cine mă ține prizonier?

Ca și Jack London prefer să fiu mai degrabă cenușa rezultată dintr-un foc strălucitor (ce mult mi-ar place să fiu chiar scânteia care aprinde acel foc) decât praf fie el chiar stelar și nici nu vreau să-mi hrănesc viermele cu sângele și carnea mea viermele născut în mine odată cu nașterea mea și cum am mai spus nu voi știi niciodată ce gândește viermele despre mine și nici nu vreau să-mi cunoască visurile sau gândurile sau lumile paralele crescute în mine cu jertfă și însângerare pentru că lumea reală e mult mai prejos decât lumea închipuită dar înțeleasă de cel care asemenea lui Dumnezeu, o creează continuu cu speranța renașterii lupta pentru supraviețuire ne face întotdeauna să suferim să fim nefericiți chiar și în cazul celui mai banal și formal mod de existență sau dimpotrivă să fim mult mai puternici în schimb efortul e același ține doar de noi să alegem calea care ne împlinește și cu cât vom zbura mai înalt cu atât devenim mai puternici și fără să ostenim atunci de ce mi-e milă de femeile care nasc știind că la un moment dat copiii lor vor muri oare de ce nu încearcă ele o învoială cu Dumnezeu ca prin jertfa lor ca mame copiii să le fie nemuritori? Apoi acele adevăruri subtile la care nu reușim să ajungem ne învață Lao Țî dacă renunț la ceea ce sunt, devin ceea ce aș putea fi dar încă nu știu nici ceea ce aș putea fi și nici ce aș vrea să fiu și asta mă doare și mă face vulnerabil în fața viermelui mai tot timpul biruitor