Prea mult alb în albe vise
de-a joaca jocului – experiment
prea mult alb în albe vise
doar cuvântul doar cuvântul
acolo întoarce vântul
plânge luna sună plânsul
spații întinse, albe, triste
prea mult alb în albe vise
bântuite-n nopți ucise
de feciori cu plete ninse
suflete reci zdrențuite
de fecioare nenuntite
conspirând o floare rară
albă pură o candoare
spații întinse, albe, triste
prea mult alb în albe vise
luna ascunsă pe sub poale
uite moare uite moare
albă pură ce candoare!
am o lună am o floare
gingașă toată brumată
în grădina zbuciumată
o fecioară-ngânată
sâni în mugur fructul crud
și nu mai vreau să te aud
spații întinse, albe, vise
prea mult alb în nopți prea triste
Un comentariu
Adela Barbu
Foarte sprințare versurile, totuși se simte tristețe și în aceste versuri. De la Bacovia nu am mai simțit în poezie atâta tristețe. Sunteți un alchimist al durerii, pe care o distilați continuu.
Vă mărturisesc sincer că îmi place cum scrieți, dar nu pot să citesc prea multe poezii la rând fără să nu mă întristez, ba de multe ori sufletul meu obosește. Îmi este clar că aveți nevoie de multă căldură și mai ales de cineva care să vă mângâie ssufletul și pe care să-l iubiți, Eu cred că meritați și vă doresc să aveți norocul să găsiți aceea persoană.
Dintre poeziile dumneavoastră îmi plac în mod special poeziile de dragoste, în primul rând pentru sinceritatea lor dar și pentru frumusețe. Și nu exagerez dar eu una nu am citit, și citesc foarte multă poezie, ceva mai frumos, mai profund și mai adeverat decât poeziile dvs de dragoste.
Dumnezeu să vă țină sănătos și viață lungă!
Cu admirație, Adela