Poezie,  Recviem pentru o roată bolnavă mintal

Du-mă departe cât mai departe de viață și de moarte

mă întrebi cum e
să te trezești trist în fiecare dimineață
să vezi lumea prin crăpăturile pleoapelor
ori să fii încă din somn beat
să aluneci în vomă să cazi fulgerat
sau să te lovești crunt de-o mirare
de o șoaptă de un păcat

nu știu îți răspund
am început să iubesc că mă trezesc
în fiecare dimineață și-mi este îndeajuns
plus că văd doar degetele tale
cum scormonesc demonic în vânt

o doamnă mi-a scris că nu ar strica
să iau câteva lecții de dans
și ori de câte ori îmi va bate în ușă
să o invit la vals
i-am răspuns că altădată
aș fi preferat o partidă de sex
mi-aș fi strecurat mâinile încet
între pulpele ei
și carnea dintr-odată îi va fulgera
doar că acum pare că este ceva mai complicat
și de vină nu este vârsta
de vină este doar starea de nu
efortul de a pedala în van
dar și roata afurisită
care îmi zuruie toată ziua în cap

sus în ceardac
mama toarce din moarte lână amară
și lâna se întinde toată molatic peste sat
îi privesc tăcerile și neființa și urlu
și nu-mi e deloc bine și mă simt vinovat
și urlu cât pot să urlu a rugă
ia-mă în brațe iubito
ia-mă în spate și du-mă
du-mă departe cât mai departe
de viață și de moarte


 

Un comentariu

  • Vlase Ionică

    Versurile

    „o doamnă mi-a scris că nu ar strica
    să iau câteva lecții de dans
    și ori de câte ori îmi va bate în ușă
    să o invit la vals
    i-am răspuns că altădată
    aș fi preferat o partidă de sex
    mi-aș fi strecurat mâinile încet
    între pulpele ei
    și carnea dintr-odată îi va fulgera”

    nu mi se par deloc impudice, iar poemul în întregime este spectaculos și trist. Felicitări, maestre!
    Ionică V.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *