Păsări mari bufnițe albastre vecinul meu corăbii de fum sau lemne arse

Păsări mari bufnițe albastre rătăcind în somn cu ochi de moarte a trăi acum înseamnă a șopti vechea limbă a copacului lovit de fulger și întâlnit pe drumul spre casă într-o noapte pe când umblam până la oboseală în somnul meu din coșmarul vecinului cu mâna legată la spate și praful era filtrat de plămânii lui ai mei abia de mai respirau și praful se transforma în cenușă argintie cu care regii se spălau pe față în fiecare dimineață după care plecau fiecare la războiul lor fără să crâcnească apoi din cenușa rămasă bunica mea torcea un fir strălucitor și mi-l aducea să mă leg cu el ca să nu mă pierd în rătăcirea mea continuă de strămoșii mei de două ori morți și nimeni nu credea asta deși mâinile lor erau lăsate în prima moarte și în locul lor aveau două râuri gri cu ape învolburate dar florile din ochii lor încă înfloresc vai ce flori frumoase cresc în ochiul stâng al bunicului după tată iar din buzunarul în care își ținea ceasul se risipeau cuvinte bolovănoase dar încă locuibile de mărimea cireșului de la poalele dealului de lângă casă din dealul din care se prelingeau ciute și viezuri până pe prispa casei atunci bunica le deschidea ușa și se așezau în jurul focului din sobă și o ajutau pe bunică să toarcă firul din cenușa albă rămasă după ce regele își spăla fața în același timp eu mă bucuram în somnul meu din coșmarul vecinului cu o mână legată la spate eram atât de bucuros că îmi va aduce firul argintiu încât săream înalt de atingeam cu fruntea ziua de mâine care așteptă să-i vină rândul cu speranța că va fi ultima, ziua în care eu urma să mă nasc sau să mor de mii de ori deodată și umbrele nașterilor se transformau fiecare în animale fantastice care unele vin altele pleacă în afară de una rămasă la fereastră și prin ea bunica stingea lumina uitată aprinsă în osul nopții sau în sternul ei de piatră.

De data asta bunica a reușit să mă trezească să mergem mi-a zis și am plecat chiar dacă eram conștient că uitasem vecinul în coșmarul lui care avea în continuare mâna legată la spate și umbra bunicii cosește morții de sub pașii mei apoi m-am lăsat purtat pe brațe de broaște țestoase spre orașe-port orașe de apă ținând stângaci și tandru în podul palmei stângi picătura de rouă culeasă din respirația buzelor tale în timp ce în port ancorau corăbii de fum sau lemne arse venite de departe.