Avenant

uite cum trec anotimpurile
peste oasele mele
și cum lasă în ele urme adânci
ca de șenile de tanc Tiger grele

mamele își plimbă fiii în cimitire
și plâng
prin poduri de fum
poetul își târâie versurile albe
ca pe o bilă neagră legată de picior
sau ca pe niște lanțuri
și ele zornăie strident neînchipuit de greu
se mai aud și pași târșiți pe coridoare
și poștașul țipând
și fata firavă cum moare
și cum uitarea roade din tine
femeie cu grijă așezată
pe raftul de scrum
nici nu știi cât o să te doară
cuvântul nespus
dar și amintirea țigării fumate
pe balconul strâmt
în hotelul de aer de la malul stâng
al mării cu valuri de cretă
și din alge mugind

te-am visat că erai
precum Afrodita în spumă arzând
și cum marea rupea din tine
bucăți mari de carne și vânt
până nu mai rămâneai nimic
nici măcar o amintire

în fiecare dimineață
mă vedeai cum înotam
dincolo de digul spart de furtuni
ai fi vrut să plângi
ai fi vrut să mă strigi să mă chemi înapoi
dar știai că nu am cum să te aud
eram deja doar eu și marea
într-un zbucium profund
și digul cu pietrele cernite de pescăruși

pentru că devenise periculoasă
ai închis adânc cu lacăte grele
câmpia din sufletul meu
în acest timp
cred că ți-am scris sute de poeme
poeme cu inorogi orbitori
cu grifoni răzlețiți cu știme și zei
cu pasărea rock și mume de zmei
fără să știu că în larg marinarii
fabricau poeme din orice
le puneau la sticle
și le lăsau să plutească provocatoare
în calea tuturor

Categorii
2 Comments
    0 Pings & Trackbacks
    0 Pings & Trackbacks

    Lasă un răspuns